Inapoi

Acum vreo doua zile am (re)primit acest text, pe care se pare ca l-am scris prin primavara pentru o revista de psiho la nivel judetean. A fost un soi de surpriza pentru mine sa il recitesc; in mod ciudat, mi-am amintit greu de el. Asta poate pentru ca l-am scris in graba si oarecum la comanda. Semnatura din josul paginii, anumite expresii pe care le folosesc des, dar si viziunea mea despre viata m-au dat de gol

Nu te supara, mirosi a plastic

Oamenii sunt un drog cu efecte nebanuite pe care mi l-a oferit statutul de antropoid, in mod gratuit, asa cum mi-am primit si viata. Sunt intr-o ciudata legalitate, se gasesc in exces si institutii numite ‘maternitati’ rengereaza zilnic stocul, asigurandu-le dependentilor certitudinea ca isi vor primi si maine portia (ne)dorita. Repulsia cu care fug cateodata de ei, in cautarea adevaratei umanitati in alta parte e la fel de puternica precum sevrajul cu care ma intorc si caut sa ii cunosc.
In momentul in care pun gandurile in cuvinte, realizez ca nu dorinta de a-i cunoaste ma cheama intr-un sevraj social, ci tocmai nevoia de a le amplifica nebuloasa in care i-am gasit. Misterul ce planeaza in jurul unui om e varietatea de drog care imi creeaza cea mai puternica dependenta. Imi doresc sa sparg cu mainile mele stangi putin cate putin intregul invelis opac si sa il rup in bucatele mici, pe care sa mi le ofer treptat. Lacomia provoaca deznadejdi. Desi stiu ca nu as putea sa epuizez intregul univers uman prea repede, ma tem ca ar putea sa nu imi mai ramana nimic si sa privesc neputincioasa la banalitatea unui om dezbracat de substanta.
Cand intri intr-un magazin, cu pofta nebuna de a lua “ceva dulce”, fara a sti in mod precis ce sa alegi, te vei ghida cel mai probabil dupa ambalaj, dupa ceea ce promite el. Ceea ce te-a atras(ambalajul) va fi aruncat rapid, lasand loc continutului pentru care ai platit. Afacerile proaste ma descumpanesc. Deseori prea mult ambalaj stralucitor, neted si foarte comercial ascunde marfa proasta, expirata sau inexistenta. Si ce as putea sa ii spun unei marfi proaste, ce se identifica numai cu ambalajul? “Nu te supara, mirosi a plastic.”
Perfectiunea se construieste din imperfectiune. Nu am nevoie de chipuri frumoase, atata timp cat se blocheaza in zambete controlate electronic. Nu am nevoie de priviri fixe atata timp cat se intepenesc intr-o glaciala nepasare. Nu am nevoie de trasaturi ireale atata timp cat raman imobile. O gura frumoasa e nenecesara cand nu stie sa articuleze nimic inteligent, niste ochii sunt in zadar fardati atunci cand nu stiu CE sa priveasca, niste maini sunt in zadar delicate atata timp cat nu stiu ce sa atinga, un trup este in zadar perfect cand nu stie sa se orienteze in spatiu. Orice ambalaj fara continut e precum un teanc de bani gasit in mijlocul Saharei. La ce bun?
Mi-e teama de oamenii neinteresanti. Ma inspaimanta oamenii pe care as putea sa ii cunosc in doua ore. Platitudinea doare, platitudinea iti strica organele pe dinauntru. Consumi drogul nepotrivit. La ce folos ca marfa de care ai nevoie e peste tot, daca e contrafacuta?
Explica-mi de ce ai crede ca patru membre si doi ochi mi te fac tovaras de oxigen. Multe dintre intrebari se incapataneaza sa ramana retorice si sa adauge cate un strat de invelis peste cei care si le auto-adreseaza. Si constientizezi, cu un zambet amar, ca vor ramane chipuri carora le zambesti cu dintii si nu cu ochii, ca vor ramane ochi pe post de semafor si copaci uscati ce nu sufera de reumatism si se incapataneaza sa se miste prin spatiul tau.
Multi vad, putini inteleg. Omul nu este un morman de carne vorbitoare in principiu. Se transforma singur in asa ceva cand refuza sa (mai) strapunga cu curiozitate ceea ce primeste.
Dar cum “O picatura de vin intr-un butoi cu apa de canal e apa de canal, iar o picatura de apa de canal intr-un butoi cu vin e tot apa de canal”, nu poti decat sa alegi a ramane un ambalaj ce spera prin toti porii de plastic ca mai exista alchimisti ascunsi printre copaci.

Georgiana Asiminii, clasa a XI XII-a Filologie 1
Liceul Teoretic Colegiul National (:P) “Cuza-Voda” Husi