Discutam, acum ceva vreme cu o persoana despre diverse. Printre altele, respectivul a emis urmatoarea propozitie: au inceput sa se mai miste lucrurile si prin muzica romaneasca.
Se referea, desigur, la muzica comerciala romaneasca. Asadar, se intelege ca remarca lui sfideaza orice logica.
Nu se poate vorbi despre inviere intr-un cimitir desfiintat. Nu vorbesc acum de cei care au fost buni si inca mai sunt prin ceea ce au scos in vremurile lor “bune”, nici despre trupele mai underground, care in fine, se straduiesc sa sparga tiparele cum pot. De obicei prin imitarea inevitabila a ceea ce vad “afara”. Pentru ca na, din nefericire, mereu suntem cu un pas in urma.
Vorbesc despre ceea ce e in heavy-rotation la posturile de radio gen Kiss FM, Radio 21 & all that shit si pe la Teve.
Iti devine foarte clar, daca deschizi teveul 5 minute si zapezi sau daca dai drumul radioului spre ce directie ne indreptam.
Sindromul grotei e usor transmisibil. Ne simtim ca si cum intreaga existenta ne este ingropata intr-un club in care animatoarele entertaineaza pe cuburi, in care toata suflarea se dezlantuie, zice ea, pe o muzica surda.
Cand vorbim despre muzica totul este foarte subiectiv. Ca nu gust eu muzica de club e partea intai, dar indraznesc sa emit o idee generala: muzica de club(denumire generica pentru house, trance, minimal si alte variatiuni) este lispita de orice inteligenta, de orice gram de creativitate, simtire, de orice fel de mesaj. In majoritatea cazurilor se repeta un beat obsedant, care nu de putine ori e tras la indigo, iar daca ai putin noroc ai sa auzi niste platitudini gen “i can feel you”, “let’s dance all night”, “save me” , “let’s get togheter”, “this is my night” samd, cantate de o voce insipida, fara inflexiuni, fara identitate.
E muzica de atmosfera, de dans, de “good time”, asa cica. Bine, e foarte relativa notiunea de distractie.
Mie nu imi transmite nimic, nu imi pot inchipui nicicum ca asemenea compozitii ar putea face obiectul vreunei pasiuni, nu concep ca poti spune ca esti fan DJ X.
Pot suporta asa ceva numai in cazul in care capodoperele de mai sus substituie manelele si muzica populara, genuri care realmente imi provoaca agitatie si nervozitate. Exact in ordinea aceea.
Mi se pare minunat atunci cand faci o fixatie pentru o melodie, cand inveti versurile pe de rost din cauza atator ascultari, cand de la primele acorduri tremuri, cand acea melodie trezeste niste chesti in tine si cand se leaga iremediabil de momente din viata ta.
E superb cand ajungi sa indragesti un artist, cand numele si prezenta lui pe un ecran, cand vocea lui te fac sa tresari, asta numai datorita muzicii sale.
Si mai frumos era, cand inca nu piratam in halul asta, sa te lauzi cu colectia ta de discuri sau cd-uri.
Ce se aude acum nu este o muzica cu suflet. Este zgomot de fond, este antidot pentru liniste, este o ciorna si cam atat. E combinatia pe care o uiti a doua zi sau pe care, in cel mai bun caz, ti-o amintesti vag cand o auzi din nou.
Trupele, numite pretentios asa, au prins mersul treburilor si au inteles ca asta e ultima sansa de scapare de la faliment sau, pentru cei noi, ca este sansa cea mai sigura de lansare, chiar daca doar pentru o vara.
O turma intreaga de reprofilati sau debutanti superficiali incanta generatia la fel de superficiala si isi croieste drum incet, dar sigur si in randul celor care imping acum trotineta in fata blocului. Viitorul e asigurat deci.
E clar ca muzica care e “pe val” acum in Romania e mai degraba dans. Si inca intr-unul slab cantitativ. E un cor ar dansatorilor surzi.
Si DA, raspunzand unei intrebari nerostite, putem sa “ne simtem bine” si sa dam din fizic si pe muzica buna.
Ca de exemplu:
