Al N-lea simt(…Taxi, please)

Pentru ca al 6 lea e demodat. Invariabil, dupa inventarierea mecanica a vazului, auzului, gustului, mirosului si pipaitului se adauga un misterios al 6-lea, ceea ce incepe sa ma plictiseasca. De ce sa nu ne alegem noi un numar, si de cifrele lui sa ne luam cu chirie nedeterminata propriile simturi? Poate vei dori simtul de a alege pepeni bine copti sau simtul determinarii numarului de alergeni din salteaua patului. Cum vrei tu.
Sigur le vei acorda mai multa importanta decat celor pe care le ai si le renegi, considerandu-le a fi venite la pachet cu pasaportul tau de ‘human being’.
Descopera-le singur, eu ma ocup de ale mele.
Am o intuitie pe care 9 din 10 barbati ar numi-o simplu si plat ‘feminina’.
Am un miros pentru oameni care ma insala de multe ori, dar care se straduieste in permanenta sa se perfectioneze.
Corpul meu sau poate doar bipolarul meu sistem afectiv(din care Sentimentele pleca pe furis la bal sa joace scrabble cu Memoria, adormind la poarta Reveriei si nu de putine ori cersind pe presul murdar al Viselor dizolvarea timpului, exact ca pe o pastila de calciu efervescent) ma atentioneaza (in)discret cand sa pun o frana brusca si stupida, cand sa alerg si sa ma aleg cu vanatai sau cand cursuri neobisnuite ale evenimentelor isi croiesc un x in calendar, fara programare.
Si pentru ca ele, cochetele, sa nu isi strice faima de suave doamne rezervate, pun greul in carca trairilor organice. Ar trebui sa fie cauza – efect, dar cine vorbea de intelegere? E efect-cauza-efect.
*
Pentru ca acest post nu are nevoie de continuitate… am pomenit vreodata pe aici cat de mult imi place Taxi? Trupa,adica.
Ca gasesc melodiile lor intotdeauna speciale si vibrante ?

Click pe fiecare cuvintel din propozitia de mai sus.

Back

Tentatia de a incepe cu un “in ultima vreme nu am mai scris pentru ca…” este mare. Totusi… trebuie inceput cumva. Am fost plecata pentru o saptamana la mare.Timp care a trecut ciudat pentru mine. Poate pentru ca nu am mai plecat de mult mai bine de o saptamana, poate pentru ca nu mai vazusem marea de ceva vreme…
Am asteptat mult plecarea asta, a fost fain privind in ansamblu, dar venirea acasa a fost dulce si mult asteptata. Mama ma intreba ce o sa fac la anu’, cand plec la facultate. Habar n-am. Nu-s genu’ fusta mamei, dar in orice caz, sunt atasata de casa si de parintii mei.

In urma cu vreo luna si ceva am planuit, impreuna cu o colega, plecarea. Ne-am facut rezervari la cazare, ne-am luat bilete si am inceput sa numaram zilele pana la plecare.
Pe 19 noaptea am plecat. A doua calatorie cu trenul din viata mea. Un drum lung si obositor, o noapte in care nu am inchis un ochi din cauza oboselii si a durerii de stomac. Din fericire, am nimerit cu niste oameni foarte ok in tren, cu care ne-am inteles foarte bine.
In Mangalia am ajuns bine, cu o intarziere destul de mica, pentru CFR-ul obosit.(Nu pot spune acelasi lucru si despre asteptarea de o ora in Crasna, cand ne-a suflat vantul cu spor, fiind trecut de miezul noptii). Autocarul de 2 Mai l-am prins la fix, am ajuns repede. Odata sosite acolo, a inceput cautarea vilei in care trebuia sa ne cazam. Nimeni nu auzise de strada respectiva, de numele locuintei nici atat. Dupa cateva telefoane, ne preia baiatul gazdei. Si pornim. Si mergem, si mergem, si mergeeeeeem…. pe un drum de tara, plin de pietre, noroi uscat si asezonat cu maidanezi violenti din belsug. Eram un pachet de nervi. Gazda se scuza incurcata, mirata ca am venit cu trenul si nu cu masina, asa cum recomanda celor ce aleg cazarea la ei. Ce sa zic… Casa arata foarte bine, exact ca in poze insa era departe de plaja, drumul era ingrozitor iar cainii apareau din toate partile.(2 Mai chiar este un rai al cainilor de talie mare si foarte mare).
Despachetam cateva lucruri, dupa care colegei mele ii pica fisa: sa intrebam de cazare la tabara de stat. Plecam prin soarele arzator. Nu gasim locuri. Pana la urma revenim la nenea care ne acostase anterior, incercand in zadar sa ne convinga sa ne cazam la el. Ne da locuri la casute. Nervoase, exasperate si neavand prea multe alte variante, acceptam. Pe o scara de la 1 la 10 erau de…7. Ceea ce e bine, pentru 80 de lei pe noapte. Bugetul de cheltuieli se subtiaza si el putin cu ocazia asta, pentru ca pe langa diferenta de bani pe care am platit-o, gazda noastra de cosmar ne incaseaza si banii pentru ziua de cazare,10 minute in definitiv…
2 Mai e fain ca atmosfera. E liniste, e libertate. Mult mai animat decat mi-am imaginat insa. Multi familisti, dar si tineri. Destul de multi indivizi la cort, destui nudisti, spirit liber peste tot. Cocalarii sunt specii rare pe acolo, din nefericire am avut nesansa sa ii observam de aproape. Oamenii sunt faini, amabili si primitori daca interactionezi cu ei, dar rezervati altfel. Exact ce cautam. Ceea ce mi-a lipsit a fost muzica. De la tabara se auzeau exasperantele si cretinele muzici house, toate la fel, incadrate de urletele de extaz ale copilasilor la pubertate.
Plaja e asa si asa. Sunt zone in care nisipul e fin, sunt zone in care sunt multe pietre si scoici sparte, precum si zone in care nu se face plaja, din cauza algelor esuate si putrezite, care duhnesc. Cosurile de gunoi de pe plaja dau pe afara, iar ‘eforturile’ ecologice sunt amuzante: pe toata plaja gaseai doar tomberoane pentru hartie. Pe nisip gasesti si multa mizerie. Apa e curata de cele mai multe ori, mai putin seara, cand algele detin suprematia. E drept ca atunci cand alegi 2 Mai, stii la ce te duci. Plaje neamenajate, zone pentru corturi si nudisti. Dar mizeria chiar nu are scuza. Vina o au turistii, desigur.
M-am simtit bine. In conditiile in care oraselul meu ardea la 38 de grade, noi eram ocrotite de briza. Am avut liniste si program lejer .
Ce a lipsit sa vorbesc cu incantare deplina despre aceasta vacanta? Pielea mea. Am indurat foarte multe. Si ca sa raspund banuielilor… da, am facut plaja numai in intervalele orare indicate (eu oricum nefiind o amatoare de rumenit pe ambele parti pe plaja), am consumat muuuulta lotiune de plaja cu SPF ridicat, dar cu toate acestea jumatatea de sus a corpului a fost traumatizata zi de zi. Arsuri si iritatii. Ajunsesem ca pana si 5 minute de expunere gen ‘cumparaturi la magazinul din colt’ sa se lase cu mancarimi si durere. Camera devenise aproape un laborator de terapii complementare. Alcool medical, otet, iaurt, crema de galbenel, lotiuni de corp… nu a fost usor. O zi nu am facut plaja deloc, iar alte doua-trei am stat acoperita cu o esarfa de la brau in sus.
Concluzia e ca ori imi trebuie SPF 50-60, ori ma duc la mare toamna si iarna, ori imi iau un costum de femeie afghana .
Am fost si in Vama Veche de vreo 3 ori, fiindca era foarte aproape. Deoarece a fost prima oara cand am fost acolo, nu pot emite fraze gen ‘nu mai e ce a fost’, pentru ca as vorbi in necunostinta de cauza. Totusi, am putut realiza si eu ca sunt multe chestii care nu se pupa in peisaj. Incepand cu pista aia de biciclete si terminand cu cladiri ridicate total aiurea. Era cam putina lume pe plaja comparativ cu 2 Mai, insa multa forfota pe stradute. O groza de standuri cu accesorii si haine hand-made, de unde nu iti venea sa mai pleci. Bineinteles ca mi-am luat vreo 6 perechi de cercei, printre altele . Colectia isi cerea tributul.
Multe terase si fast food-uri, toate promitand ‘cea mai buna’ pizza/shaworma din Vama Veche. Ce m-a incantat a fost muzica. Peste tot urla in difuzoare muzica buna… era pacat sa nu profitam. Ne-am comandat cate o pizza, mi-am luat o bere si ne-am asezat direct pe nisip. Am repetat experienta si vineri.
In rest, multa diversitate umana. Partea buna e ca, asa cum era de asteptat, esti stapanul actiunilor tale. Restul lumii e un spectator colectiv pasiv.
Amuzant a fost episodul cu o tipa care facea cheta pentru un shot de tequila, pe care am regasit-o peste o ora beata-ranga.
Am fost si prin Mangalia, care ca si ultima oara cand am vazut-o, mi-a lasat aceeasi impresie: oras cochet si curat. Am prins un apus frumos, niste lebede fotogenice, cativa comunitari de faleza si un nene care ne-a cerut vehement sa votam cu Principele Radu. Ooook.
Intoarcerea a fost obositoare, dar parca mai scurta(ca de obicei). Eram foarte nerabdatoare sa ajung acasa. Casa care imi parea un paradis cand am ajuns. Fapt datorat, desigur, si borsului de legume-comanda speciala facut de mama, pentru o fiica satula de o saptamana in zodia chipsurilor si a gogosilor .
Intamplari au fost multe, dar ma lungesc inutil.

Daca se intreaba cineva ce a am facut cu tatuajul… ei bine nu l-am facut. De ce? Pentru ca nu mi-ar fi ajuns banii, first, dupa episodul cu cazarea si apoi nu am gasit un salon in Vama. Erau diversi tipi care tatuau pe cont propriu, dar am preferat sa zic pas. A incercat unul sa ma convinga, un pic cam arogant, cat de expert e el, dar am fost politicoasa, am ascultat si am plecat.
Probabil il voi face pana in toamna, in Iasi. Astazi am vazut tatuajul vecinei mele Oana, careia i s-a executat un frumos ochi al lui Ra. Deci se poate.
Ca tot veni vorba de Iasi…
Chiar azi am pornit din nou la drum cu prietena mea cea mai buna, proaspata studenta, in mod oficial, confirmata prin diploma de BAC depusa azi la Politehnica, Automatica si Calculatoare. Glumele sunt abia la inceput. Va pot spune ca se incadreaza undeva pe linia student vs elev .
Am umblat o groaza, necunoscand orasul prea bine, amagindu-ne ca ceea ce cautam noi e ‘pe aproape’. O ora jumatate de mers pe jos doar, drumurile la facultati, ragazul din Copou, gasitul troleului potrivit, mult-ravnita cafea si alta cautare, cea a locului de unde pleca autocarul inapoi spre casa. Dar nu ma plang.
E o oboseala placuta, cand stai sa te gandesti ca altii o capata muncind.
In final (era si cazul dupa pelteaua de fata),niste poze:

‘Numaratori de ploi din doi in doi’

Ieri m-am indragostit.
De o melodie. Si cred ca e unul dintre cele mai pure sortimente de iubire.
Iubirea insasi este o chestiune delicata. Pentru mine ea nu poate fi decat sincera, neconditionata, speciala, unica de fiecare data, totala, completa. Pasii pana la ea sunt multi, desi luand-o pe scurtatura, ai putea crede ca drumul e scurt. E o tornada care nu iti da dreptul sa alegi si odata intrata in hora ei ramai cu semne care nu vor disparea a doua zi, ca un vis urat ce iti provoaca transpiratii reci in zori de zi.
As putea sa vorbesc o viata si inca putin despre iubire, fara sa strabat aceleasi idei de doua ori.
Niciodata demodata, ca o doamna cu pantofi rosii.
Murdarita prea des de oamenii care o confunda cu Atractia.
Cu o asemenea linie de start, The One este si el precum un cufar ingropat cine stie unde; eu astepand sa il gasesc, el sa fie gasit.
*
Ieri am ascultat aceasta piesa, pur intamplator. Am avut o senzatie de deja-ecoute insa nu imi pot aminti vreun context in care am auzit-o prima oara. Nimic nou, dar cu siguranta frumos.

‘Invidia e bunaaaaaaa’

Stiti cum e cand ajungi sa fredonezi o melodie care nu iti place? Iti vine sa iti bagi banii in ea de treaba, nu iti place de nicio culoare, dar cu toate acestea iti rasuna in cap si nu te lasa in pace. Nu ca as fi patit asta o singura data, insa ieri m-am trezit fredonand reclama de la Money.ro cu “Invidia e buna, e buna, e bunaaaaaa…”. Daaa, stiu, nu vad faza. In fine. Ideea e ca in timp ce meditam transcendental si nu numai asupra acestor vorbe scoase parca din putul gandirii, desigur( e cald rau de tot, incercati sa ma intelegeti) am zis: Da, ma! Invidia e buna.
Din mai multe motive:
1. Pentru ca te mobilizeaza sa faci mai mult, sa iti ajungi, eventual depasesti obiectul invidiei(probabil chestia asta se intampla numai in capul tau, dar e buna si autosugestia la o adica).
2.Pentru ca iti poti consuma timp din viata si neuroni si asa putini gandindu-te cat de tare e unu’ si cat de ‘distrus’(intr-o exprimare ‘coltul blocului’ – like) esti tu. Care esti. Aparent nu e nimic bun in asta. Afla ca e. Se cheama metode de combatere a plictiselii in vremuri de criza si tentativa de scapare de complexului intelectului gigantic.
E drept ca nu s-au prezentat subiecti satisfacuti de beneficiile acestei terapii complementare, dar inca ii asteptam. Cu sare, fara paine.
3. Pentru ca, asa cum zicea si domnu’ Wilde, Oscar adica (observati tentativa de o ‘arde inteligent’, in vorbe de duh plasate intamplator)…The only thing worse than being talked about is not being talked about..
Mda.
Stiu ca nu am mai scris. Sa fiu sincera cu mine si cu voi, cititorii constanti, putini la numar, cu ratacitorii ocazionali dar si cu obsedatii Gugalisti, nu am avut dispozitia si avantul necesar. E cald, e letargie, e gand de plecare, e scoala de soferi… Stiu ca exista oameni intr-adevar ocupati pe lumea asta. As fi avut ce sa scriu. Am avut si idei pentru doua reportaje, dar nu m-am mobilizat in cele din urma… Daca situatiile-tema vor continua, probabil nu-mi vor scapa. Se simte lenea, asa-i? Ca sa nu plictisesc mai tare, lascateva sarciuri la desert. Ca tot vorbeam de obsedati. Zic.

uratele pamantului
ochelari de soare pentru nas mare
porno mosnegi
incerc tatuaj
la roux naspa
filme porno gratis,fete rele din sf. gheorghe
filme porno cu buci moi
filme cu mosnegi xxx
filme porno cu ciudati gratis
fara chiloti porno gratis
filme porno cu babe de 80 de ani gratis
tatuaje pe penis
bigudiuri electrice
breloc plastic
tatuaje pizda
tatuaje eva kent
tatuaj pe pula
copii facuti la bautura
pompei marinaru porno
porno free cu mosii
“te castrez”
cate calorii are coliva
tatuaje dragoni
cum se duc paduchii
claustrofobie puscarie
cum se scot tatuajele cu crema de galbene

Burn in baby-hell

E cel putin amuzanta indarjirea oamenilor de a crede in lucruri pe care nu le pot atinge, carora nu le pot da o explicatie plauzibila. Ne inventam singuri legende, povesti, crosetam traditii si obiceiuri, ne temem de forte nevazute.
Mintii umane ii este rezervata o portie mare de frustrare. Daca suntem mandri ca putem inventa, obtine, avea totul, ca urmare a genialitatii creierului pane, desertul este asezat undeva sus, intangibil si apetisant.
‘A sti’ se opreste la ‘moarte’. Habar nu avem ce e dincolo. Daca e un dincolo. Cum e acolo, cat stam acolo, de ce. Daca ne ducem intr-adevar undeva sau daca firul se rupe brusc si urmele noastre fizice si spirituale se sterg, ramanand doar amintirile celoralti despre noi. Din acest motiv, am simtit nevoia sa inventam conceptele de rai si iad. Respectiv purgatoriu, in credinta catolica, varianta optimistilor incurabili care dupa ce “suna un prieten” fac “50-50″.
Din motive estetice, le-am semaforizat. Rosu e de rau, verde e de bine. Cica. Conform credintei crestine( nu ma bag la alte culte pentru ca nu vreau sa vorbesc fara sa fiu informata) avem una din variantele astea. E cumva pe sistemul “cine nu papa ciorapel, nu primeste mohair!”.
Nu incerc sa demontez nimic, pentru ca nu am inlocuitori.
*
Din nefericire religia ortodoxa e plina de cutume care de care mai absurde. Daca indraznesti sa ii spui unei babe ca se poate si altfel, risti sa ti-o iei in freza. Le-as intreba calduros daca Iisus manca nectarine, isi facea umbra cu prosoape flausate, manca coliva cu nuca de cocos, se barbierea cu spuma de ras si multe altele… dar ar da in balbaiala si nu ne permitem logoped la varste asa inaintate.
Sa insir cretinismul tuturor obiceiurilor de care aud in fiecare zi e de prisos; raman la categoria decese. La ortodocsi, cand moare omu’, e musai ca familia sa dea faliment. E un fel de nunta ceea ce se intampla. Atacul vezicii biliare in 3 acte, odiseea prosoapelor, epopeea colivei, pomana in 295856 de parti samd.
Am auzit in ultima luna ( de cand a murit bunicul meu) atatea tampenii… Printre ele as aminti : pomul care se da la 40 de zile(bietul copac taiat de tanar!) in care se atarna chestii precum spuma de ras, prosop de baie “sa ii tina umbra pe lumea ailalta”(!), prezenta obilgatorie a pilafului de orez care “se citeste”(!)(vorbitorii de orezareasca sa ma contacteze), invelirea si dezvelirea icoanei, puparea mortului ( la noi nu a fost cazul, din motive pe care nu le-as preciza), cumparararea de ‘jde mii de prosoape, colaci, farfurii, cani, linguri, camasi, batiste etc etc etc. Sunt atatea faze incat as putea scrie o carte. Probabil ceva gen “Mic-mare indreptar pentru o pomana de succes”.
Astazi a fost pomana de 40 de zile. Cred ca e a treia sau a patra pomana de cand s-a dus. Chiar nu am avut niciun chef sa asist la venirea preotului si nici sa fiu nevoita sa asist la constatari de complezenta gen “Mai Georgiana, mai, ce fata mare te-ai facut!”. Motiv pentru care m-am refugiat intr-o camera si am ascultat, printre altele, procesiunea semi-solemna.
Nu vreau sa fiu prost inteleasa. Nu am o inima de piatra, doar ca nu vad in asta o adevarata cinstire a memoriei celui ce a fost. A devenit o rutina si atat.
S-a ajuns chiar si la bancuri si la predici de genul “Omul are doua case. Casa lui si casa Domnului”, incheindu-se cu un apoteotic “Manca-v-ar Raiul!”.

M-am jucat un pic cu varul meu de aproape un an, pacalindu-l si manjindu-l cu o lingura de smantana. Mi s-a spus sa nu-i mai fac asa, ca “e pacat”. “Nu-i nimic, lasa, o sa ard eu in flacarile iadului. Deja la loc cu verdeata va duceti prea multi, ma sacrific eu si ma duc la invartit cazane. Desfrau, galagie, Rock(adauga tata)…”.
Glumeam, evident, si spre surprinderea mea am reusit sa starnesc rasul cu asta.

Ne vedem acolo.

La multi ani

As indrazni sa incadrez aceste 3 cuvinte, urmate in general si de semnul exclamarii, in categoria celor mai sensibile cuvinte. Pentru ca desi banalizate si nu de putine ori automatizate, ele pot starni reactii destul de puternice.
Cine nu a experimentat senzatia “ah, azi e ziua lui X, ia sa ii zic si eu ‘La multi ani!’ “. Fara sa fii interesat prea tare de respectivul eveniment, intre noi fie vorba. Se pare ca ne place atat de mult aceasta urare, incat e foarte valabila si la onomastici, cand saracul om nu implineste niste ani si mai ales la revelion, cand rostim non-sensul “La multi ani 200x!”.
Sunt 3 cuvinte care merg pe sistemul ‘ intentia conteaza’, desi nu se cade sa generalizam, ele venind de multe ori sincer, la pachet cu niste sentimente.
Cand le primim, suntem bucurosi sau cel putin satisfacuti, linistiti. E ca un semnal ca acel cineva ce ti le-a adresat stie ca existi si mai mult, stie cand ai ajuns pe aceasta lume. Si mai ales cand vin din partea persoanelor care conteaza, ele sunt doar niste purtatoare, doar niste medii “ca sa iti spun cat insemni pentru mine” nu doar azi, ci in fiecare zi.
Doar ca ne-am obisnuit prea tare cu ele, incat le luam ‘for granted’, ni se par apa de ploaie, trecem usor peste, ni se par firesti… durerea e cand ele nu vin de acolo de unde le asteptai cel mai mult. Repet, ele sunt doar un suport pentru ’stiu ca existi’.
Rau cu rau dar mai rau fara rau.

Dar ce faci cand ti se spune ‘La multi ani’ fara sa fie cazul? Te amuzi, desigur.

Paula: buna!
Georgiana.: buna
Paula:La multi ani!!
Georgiana.: …la multi ani pentru ce? )
Paula: pai eu sunt o prietena de-a paulei si mi-a zis sa iti transmit:”La multi ani” din partea ei
Paula: scuze
Paula: :”>
Georgiana. (10.07.2009 13:10:47): a,nu e nicio problema..
Paula: am incurcat
Georgiana.: cred ca ai gresit persoana
Georgiana.: )
Paula: da

De ziua mea, pe 23 aprilie, daca nu va puteti decide cum sa imi ornati tortul, puteti consulta asta.

Non multa, sed multum

Vreau sa scriu. Gandurile toate imi spun sa imi misc naibii mana aia si sa insemnez ceva. Sa nu mai stau, sa lancezesc, sa ma lamentez cum trece vacanta, cum nu am facut mai nimic notabil, sa ma gandesc cate zile mai am pana plec la mare si cate zile mai am pana dau examenul pentru permisul de conducere. Retrospectiva e naspa. Pentru ca e intotdeauna generala si omite rutina in mare parte. Lucrurile se intampla, se misca, la mine in cap, pe langa mine, prin fata mea, prin spatele meu, prin trupul meu[a nu se gandi kinky]. Pe cat de mica e lumea, pe atat de mare. Universuri paralele se desfasoara pe strada alaturata, la cativa centimetri distanta, peste un ocean, la cativa km, in cealalta camera. Suntem niste naivi frumosi. Viata ne face naivi, si nu intr-un sens neaparat peiorativ. Avem senzatia de atatea ori ca ceea ce traim e unic, e deosebit, e maret, e special, e… al nostru. Si asa si este, numai ca ceea ce ni se intampla noua li se intampla si altora undeva.
Am asa o stare neutra! E destul de aiurea, sunt obisnuita mai degraba cu extremele lucrurilor. Cel mai bine imi sta ori vesela ori abatuta. Cand nu ma simt nici asa nici asa, ma simt cu siguranta plictisitoare. Suna de parca mi-as provoca starile, dar nu e chiar asa.
Existenta sta sa se rastoarne… de fapt e ca “drobul cu sare”. Nu stiu de ce constiinta mea tot insista pe ideea ca la anu’ plec. E o teama de necunoscut ce se combina in aproape egala masura cu dorinta de nou. “E greu sa gasesti un mix bun”. Mai stiu ca prietena mea cea mai buna va pleca la facultate peste 2-3 luni. In alt oras decat intentionez eu sa merg anul viitor. Mai stiu ca vine un an scolar in care ne vom agita non-profit pe seama unui examen care naste monstri obezi de atatea note mari, nemeritate si ingrasa buzunare ale unor minti demne de dispret.
Fiecare vrem sa umplem golurile, fiecare vrem sa ornam frumos CV-ul, sa fim (mai) merituosi peste noapte. Sa citim repede cartile pe care nu le-am citit la timpul lor, sa ascultam muzica pe care am ratat-o, sa incercam chestii la care am avut ‘interzis’, sa ne descoperim noi limite, sa devenim oamenii care vrem sa fim. Buni, rai… proiectia eului viitor.
E o varsta dificila. Cel putin pentru mine. Se compara cu cosurile de pe nas de la 13 ani, cu prima menstruatie, cu prima iubire adevarata, cu trecerea la liceu, cu rockereala de la 15 ani, cu prima relatie, cu primul sarut, cu prima despartire, cu prima zi de liceu, cu prima ameteala, cu primii blugi taiati, cu prima ciocolata mancata la depresie, cu prima zi in spital ( asta nu vine dupa ‘depresie’, sa fim intelesi), cu primul februarie in tricou, cu primul telefon mobil, cu primii pantofi cu toc, cu prima vopsire a parului ( asta ca sa trec si prin cele mai ‘lumesti-femeiesti’) si cu un miliard de alte clipe cand nu ai stiut cine esti, ce vrei, ce te (mai) face fericit, care e calea, daca ti-e bine, pe bune, ti-e bine…
E frumos dar si atat de obositor sa ai o viata. Mai ales ca e moka. Nu te-a intrebat nimeni daca vrei, dar cica ‘intentia conteaza’…

Acum doua seri am vazut prima oara o stea cazatoare despre care cred, in sfarsit, mai mult de 50%, ca nu e ‘avion’. Am descoperit ca imi place mai mult decat stiam sa stau turceste pe o banca in parc sa ma uit la stele ( stiu ca sunt nesimtita, nu ar trebui sa stau cu picioarele pe banca dar jur ca aveam sandalele curate). Am mai aflat ca ranile sunt amuzante, chiar si atunci cand dor si cand ti se umfla piciorul, ca poti alerga in fusta dupa un ‘ieri’ in care ai schiopatat si ca traiesti intr-un oras suficient de mic incat sa nu mai vina toate ziarele la chiosc. Am observat ca daca iti studiezi burta dupa fiecare masa, autosugestia te va forta sa juri ca nu te-ai mai ingrasat si ca ciocolata e buna a’ dracu’ indiferent de cate calorii are. Ca si chipsurile si berea (astea-s de fapt observatii ‘antice’ alimentate frecvent cu convingere).
Si daca ’si baietii plang cateodata’, ’si Georgiana e superficiala cateodata’. Cat de romanca am putut fi zilele astea! Cat poate sa imi placa acum Michael Jackson! Spre deosebire de altii nu l-am descoperit acum o saptamana, totusi. Insa admit, cu capul plecat si cu ranjetul de regret la purtator ca nu ascultam IN HALUL ASTA. Daca a trebuit sa moara cineva ca sa pot deschide ochii mai bine, e nasol. Pentru mine. Totusi, sunt om decent, atata vreme cat nu ma apuc sa bocesc si sa zic ca eram o hiper-fana, de dragul valului. Stiam cateva melodii de-ale lui, dar nu m-a pasionat niciodata, pentru ca eu am crescut cu un Michael desfiintat de presa. A fost atatia ani doar un nene cu fata de tanti, cu o groaza de operatii estetice, metamorfozat de la negru la alb, cu preocupari dubioase si ‘iubitor’ de copii.
Nu am apucat sa il cunosc pe acel Michael pentru care lesinau fanii, pe Michael al carui muzica te obseda. Sunt o victima. A timpului, a mediei si a perceptiilor mele inguste. In aceste 2 saptamani de la moartea sa, toate videoclipurile, fragmentele de concerte pe care le-am vazut, toate melodiile pe care le-am vazut, toate articolele pe care le-am citit, toate pozele pe care le-am rasfoit, toate emisiuile pertinente pe care le-am vazut, au trezit un interes fantastic in mine.
Despre el s-a spus, se spun si se vor spune multe. Adevarul nu a fost, nu este si nu va fi nicicand atat de legendar. Fac abstractie de ipocrizii gratuite( vezi dudui expirate care se uda la ochi vorbind despre “rege”, doar de impresie artistica).
Stiu cateva lucruri: imi place Michael enorm acum, il respect ca om, ca barbat, ca artist, nu dau doi bani pe toate rautatile privind ceea ce a fost. Stiu ca va continua sa existe mult timp de acum in colo, ca mi se va mai increti de foarte multe ori pielea pe muzica lui, ca iubirea si popularitatea de care se bucura acum vor creste neincetatat. Mai stiu ca multi vor regreta raul facut lui si noua, celor care ne trezim acum. Eu imi asum eventualul penibil prin acest discurs dar nicicand nu mi-a pasat mai putin decat acum de ceea ce cred altii. Si inca ceva: stiu sigur ca daca traiam in anii ‘80 aveam pantaloni cu vipusca, palarie si colectionam poze cu el!
Da… pentru ca nu sunt o masinarie de nimic.
*
Uitandu-ma prin ’schite’ in telefonul mobil, acolo unde mai salvez anumite chestii, ferindu-le de uitare, am dat peste insemnarea asta: Roger Sanchez – Another Chance. Am descoperit pe Youtube ce era cu asta. Un videoclip fain ca idee, pentru o melodie naspa. Va recomand sa il ascultati cu sonorul pe ‘mute’, eventual sa ascultati doar pe la 2:10 pana la 3:02, cam asa.

Breaking news

CNN, here I come!

Daca se intreba cineva ce se va alege de Michael Jackson, am noutati de departe, “pe surse” exclusiviste rau de tot. Mai nou Raiul are wireless:

Stranger: are you an angel?
Stranger: im curious
You: no, I’m Michael Jackson’s ghost
Stranger: ok
Stranger: i have seen him
Stranger: im an angel
Stranger: he is moonwalking in the clouds

You sunt eu si Stranger e sursa sus amintita.

[Aberez, desigur. Cocalari.com si-a 'tras' chat. Al carui concept ar fi copiat cica dupa unul de afara. Omegle. E prima oara cand aud asa ceva. Mi-am hranit curiozitatea si am intrat si pe acolo. Ce a iesit vedeti mai sus.]

Baietii sunt persecutati rau de tot. Pai se poate asa ceva?! [Asta e de pe cocalari.com]

Cineva: sal
Tu: buna
Cineva: fata sau baiat ?
Cineva: sa stiu qm sa vb
Tu: baiat
Cineva: mno
Cineva:

Tu sunt eu.

Ideea lui Iepurila este amuzanta, in mod cert vizand absurdul conversatiei cu un anonim, fara nick, fara nimic. Numai ca s-au inflamat niste sensibilosi, ca cica e naspa. Pai da nene, ca voi vreti matrimoniale! Si uite asa chatul va fi invadat de insusi cocalarii de seama.

Broastele dauneaza grav sanatatii

Asta e din seria ‘ daca esti cascat, spune si altora’.
Fatalitatea trebuia sa se produca: daca pana acum frica mea de gaste, gaini, caini, gandaci, vaci, cai, porci si fobia de soareci/sobolani si broaste nu s-au soldat decat cu palide sperieturi, tipete prostesti, situatii penibile, atitudini copilaresti si cu cel mult un gandac de bucatarie gazduit pe limba(profitand de REM-ul meu, varianta e-canicula-si-dorm-pe jos/ apropo, au un gust oribil> nu incercati asta acasa)… inevitabilul s-a produs: frica mai mult sau mai putin intemeiata de ceva mi-a adus leziuni fizice. Ce bine suna asta… un usor iz de stirile de la ora 5, amestecat cu putin limbaj de politist semi-doct( scuzata-mi fie hiperbola).
Concret.
Cum stateam acum vreo jumatate de ora in fata blocului(back to basics) cu o colega, depanand amintiri din frageda pruncie, he he, in compania unor caise semi-coapte, am auzit fosnetul produs de o broasca si apoi am si vazut-o. Am amenintat-o un pic, dar ea s-a incapanat sa ne onoreze cu prezenta, ba chiar (cred ca asta a fost doar in capul meu) a sarit. Moment de gratie in care m-am ferit, am intrat in marsarier si am alunecat de pe treapta suficient de inalta incat sa cad bine si pe urmatoarea treapta, sa ma opresc gratie mainii mele drepte(una din rarele ocazii, dupa scris, cand dreapta mi-a fost realmente utila) la timp, inainte de a face cunostinta si cu a treia. Totul s-a petrecut foarte rapid, logic, incat singurul lucru pe care l-am vazut a fost perechea mea de ochelari, zburand ceva mai jos. Atunci am fost chiar mandra, ha!, ca am ochelari cu lentile de plastic.
Am inceput sa rad, colega m-a ajutat sa ma ridic si totul a fost ok. Ok, in afara de usuturimea sacaitoare pe care o resimt si acum. M-am ales cu niste zgarieturi lungi pe piciorul drept, cu pielea luata in doua portiuni si cu doua rani micute, dar al’ dracului. La lumina telefonului pareau floare la ureche, ba chiar lejere, dar credeti-ma ca mi-am inghitit si guma de mestecat de durere cand le-am dezinfectat.
Acum sunt bandajata, ca o eroina de scara blocului ce sunt, ranita, povestind celor cruzi patania plina de intelepciune potentiala. Imi dau seama ca ranile, in mod paradoxal, ii fac pe oameni sa se simta bine. Alta alura capeti cu un bandaj. Pe langa faptul ca te vei alege cu multicele intrebari din categoria “Vai,dar ce ai patit?”, vei avea posibilitatea sa tragi un zambet amar in coltul gurii si sa zici ca in reclama la laxative: “ei, mai nimic”. Celalalt va insista, curios fiind, prilej cu care tu ii vei povesti ce si cum. Iti vei atrage cateva kile de compasiune, in functie de profunzimea ranii, cadrul accidentului si marimea bandajului. “Si te doare?” e intrebarea care vine invariabil. Moment in care chestionarul devine grila.
Daca esti de sex feminin: a) Vai, super tare, ma usuturaaaa;
Daca esti mascul:
b) A, nu, e ok. O nimica toata de fapt. (in traducere din masculina in romana: Ma doare ca dracu’, da’ Baietii (nu) plang cateodata niciodata.

Cam atat de pe frontul de est. Maine fac update acestui post si tin poporul la curent cu numarul persoanelor interesate de bandajul meu. Pentru ca desi nu mai curge sange, e pacat sa nu fructificam o ocazie atat de tentanta a eroismului urban.
P.S. : Da,ma doare.

Update 1: Radem, glumim, dar nu parasim incinta .
Rana cea mai urata e chiar la incheietura piciorului, asa ca mersul nu e prea placut. Am dormit naspa, in cautarea unei pozitii ok.

Update 2: Ave crema de galbenele! Ma ajuta mult cu cicatrizarea. Rana-sefa e inca pe pozitii, rosie si dureroasa. Dormitul e un pic sport extrem, desi pana la urma am manjit toata lenjeria de pat cu crema sus amintita. Sper sa scap pana saptamana urmatoare de urme, desi nu prea cred.

P.S. 2 :Uite dom’le mana destinului
“Cea mai raspandita specie de broasca verde din Europa este Rana Esculenta(…)”[sursa: Eukarya.ro]

Dansatorii surzi

Discutam, acum ceva vreme cu o persoana despre diverse. Printre altele, respectivul a emis urmatoarea propozitie: au inceput sa se mai miste lucrurile si prin muzica romaneasca.
Se referea, desigur, la muzica comerciala romaneasca. Asadar, se intelege ca remarca lui sfideaza orice logica.
Nu se poate vorbi despre inviere intr-un cimitir desfiintat. Nu vorbesc acum de cei care au fost buni si inca mai sunt prin ceea ce au scos in vremurile lor “bune”, nici despre trupele mai underground, care in fine, se straduiesc sa sparga tiparele cum pot. De obicei prin imitarea inevitabila a ceea ce vad “afara”. Pentru ca na, din nefericire, mereu suntem cu un pas in urma.
Vorbesc despre ceea ce e in heavy-rotation la posturile de radio gen Kiss FM, Radio 21 & all that shit si pe la Teve.
Iti devine foarte clar, daca deschizi teveul 5 minute si zapezi sau daca dai drumul radioului spre ce directie ne indreptam.
Sindromul grotei e usor transmisibil. Ne simtim ca si cum intreaga existenta ne este ingropata intr-un club in care animatoarele entertaineaza pe cuburi, in care toata suflarea se dezlantuie, zice ea, pe o muzica surda.
Cand vorbim despre muzica totul este foarte subiectiv. Ca nu gust eu muzica de club e partea intai, dar indraznesc sa emit o idee generala: muzica de club(denumire generica pentru house, trance, minimal si alte variatiuni) este lispita de orice inteligenta, de orice gram de creativitate, simtire, de orice fel de mesaj. In majoritatea cazurilor se repeta un beat obsedant, care nu de putine ori e tras la indigo, iar daca ai putin noroc ai sa auzi niste platitudini gen “i can feel you”, “let’s dance all night”, “save me” , “let’s get togheter”, “this is my night” samd, cantate de o voce insipida, fara inflexiuni, fara identitate.
E muzica de atmosfera, de dans, de “good time”, asa cica. Bine, e foarte relativa notiunea de distractie.
Mie nu imi transmite nimic, nu imi pot inchipui nicicum ca asemenea compozitii ar putea face obiectul vreunei pasiuni, nu concep ca poti spune ca esti fan DJ X.
Pot suporta asa ceva numai in cazul in care capodoperele de mai sus substituie manelele si muzica populara, genuri care realmente imi provoaca agitatie si nervozitate. Exact in ordinea aceea.
Mi se pare minunat atunci cand faci o fixatie pentru o melodie, cand inveti versurile pe de rost din cauza atator ascultari, cand de la primele acorduri tremuri, cand acea melodie trezeste niste chesti in tine si cand se leaga iremediabil de momente din viata ta.
E superb cand ajungi sa indragesti un artist, cand numele si prezenta lui pe un ecran, cand vocea lui te fac sa tresari, asta numai datorita muzicii sale.
Si mai frumos era, cand inca nu piratam in halul asta, sa te lauzi cu colectia ta de discuri sau cd-uri.
Ce se aude acum nu este o muzica cu suflet. Este zgomot de fond, este antidot pentru liniste, este o ciorna si cam atat. E combinatia pe care o uiti a doua zi sau pe care, in cel mai bun caz, ti-o amintesti vag cand o auzi din nou.
Trupele, numite pretentios asa, au prins mersul treburilor si au inteles ca asta e ultima sansa de scapare de la faliment sau, pentru cei noi, ca este sansa cea mai sigura de lansare, chiar daca doar pentru o vara.
O turma intreaga de reprofilati sau debutanti superficiali incanta generatia la fel de superficiala si isi croieste drum incet, dar sigur si in randul celor care imping acum trotineta in fata blocului. Viitorul e asigurat deci.
E clar ca muzica care e “pe val” acum in Romania e mai degraba dans. Si inca intr-unul slab cantitativ. E un cor ar dansatorilor surzi.

Si DA, raspunzand unei intrebari nerostite, putem sa “ne simtem bine” si sa dam din fizic si pe muzica buna.

Ca de exemplu: