S-a indurat un pic cerul si a plouat si pe aici in cateva reprize. E a doua zi in saptamana asta in care oraselul si in general zona asta primesc putina apa. Putina. In comparatie cu celelelalte zone ale tarii in care nu se mai opresc amenintarile de vijelii ingrozitoare care vin, vin, vin si calca totul in picioare si cu coduri in toate culorile curcubeului.
Biata noastra tara (o compatimesc pentru frumusetea si bogatia naturalului pe care nu stim sa il apreciem) penduleaza mereu intre cele doua extreme: canicula si inundatiile.
Pozitia depresionara a orasului in care locuiesc a tinut mereu la distanta pericolele, insa cerul de deasupra e la fel de larg ca peste tot.
E foarte cald, iar a sta la bloc in aceste zile este criminal. E inabusitor. Se poate si mai rau, desigur, si aici imi aduc aminte de 2004, 2005, 2007 cand a fost ceva de groaza din punctul de vedere al temperaturilor. Ploaia aduce racorire pe moment, deschizi geamul cu speranta sa aerisesti, dar ramane acelasi aer uscat dupa o jumatate de ora de la incetarea ploii.
Ar trebui sa adaug aici si problema tantarilor, pe care ii doare la basca si de aparatul impotriva lor, ce nu reuseste decat sa ii ameteasca. Sunt agresivi si, cel mai rau, multi. Se “lipesc” de monitor, mouse, microfon, toate alea. Sunt tehnologizati, deh! Pana dimineata reusesc sa moara, si ii gasesti pe podea, fiind obligat sa dai cu aspiratorul, in mama ei de treaba.
Ma gandeam la un exil fortat la tara, dar nu cred ca voi rezista mai mult de 2-3 zile. Ar fi o treaba, m-ar tine departe de calculator, s-ar mari de vreo doua ori viteza de citire a cartilor si as reusi sa imi pun in practica ultimele idei mirobolante in materie de croitorie, abuzand de Singer-ul obosit al bunicii.
Cert e ca plec maine, insa marti ma va prinde tot in oras. Trebuie sa imi iau bilete de tren pentru mare si incep cel mai probabil tot saptamana urmatoare scoala de soferi.
E bine ca se mai intrezaresc si niste activitati pre-stabilite, pentru ca lenevesc ingrozitor altfel. Am desigur, foarte multe planuri de petrecere utila a timpului, insa nu prea le-am pus in practica. Vreau musai sa incep sa imi adun materialele pentru BAC, timpul trece ingrozitor, iar eu urasc crizele de timp, lucrurile facute la repezeala si nesiguranta. Cand ma gandesc ca la anul pe vremea asta voi fi in plin examen, cu liceul terminat si in pregatiri pentru examenul de admitere la facultate, ma apuca jalea dupa vremurile bune, cand desprinderea de cordonul ombilical al casei unde am crescut era foooarte departe. Dar alte tanguieli din aceeasi gama in alte postari viitoare – in mod cert vor fi multe; iar la blog nu ma gandesc sa renunt.
Revenind la apa, e uimitoare puterea ei. De la agonie la extaz, doua molecule de hidrogen si una de oxigen ( nu ma laud cu chimia mea de balta) rup secundele. Chiar acum e atat de placut sa stau in semi-intunericul camerei, auzind tastele sub degetele care fug, mirosind praful inmuiat de afara si ascultand melodii calmante. 3 din 4 melodii ascultate in ultimul sfert de ora contin cuvantul “lullaby”. E un vis prea frumos care se tese acum… il pastrez pentru mine.
Si nu doar vremea penduleaza intre placere si enervare. Ci si eu, manata tot de … apa. De data asta manata de apa care “curge din perete”.
Sunt in stare sa inteleg ca bazinului Prutului sta cam prost, insa nu pot pricepe si joaca la robinete. De vreo luna joaca ping-pong cu nervii nostri. Deschizi robinetul, e ok, te hotarasti sa te speli sau sa speli rufe/vase. In momentul in care te afli in plin proces, scade presiunea, urmand ca in momentul culminant ( ai pus sampon in par, a trecut masina de spalat la clatire, ai buretele imbibat de spuma in fata mormanului de vase, vrei sa faci mancare) sa se opreasca. Injuri 30 de secunde, te pregatesti sa renunti, si atunci vine apa: in forta, bubuind. Semi-bucuros, continui ce incepusei. Si se ia iar, si vine, si se iar, la fiecare minut. Ca sa nu mai zic de momentele in care o ia cate o ora-doua, fara anunt prealabil, desigur, asta e deja SF.
E de rahat, ca sa nu zic “astia isi bat joc de noi”, “trebuie sa se faca ceva” sau ” nu se poate asa ceva… (Domnu’ Dan)”.
Si cu ocazia asta am recitit acest post, din tineretile mele ( ei nu chiar, doar septembrie 2008) in care vorbeam tot despre apa de la robinet. Nu s-au schimbat prea multe, asa-i? Acelasi spirit ludic de la capatul robinetului.
Cum, ultimele doua postari nu au avut melodie? Nu-i nimic? Are cel de fata.
c
2 raspunsuri Până acum ↓
Aty // iunie 27, 2009 la 11:32 pm |
Apa este intr-adevar cel mai important element al naturii, intretine viata si este parte din aceasta. Chimic, desi extrem de simpla pentru ca n-am obisnuit cu ea, se comporta extrem de diferit in functie de schimbarea unor parametrii, exista institute care se ocupa, inca in zilele noastre exclusiv cu studiul apei. Asa ca n-avem de ales, si-i platim tribut.
Fie ca e primavara, vara (mai putin) sau toamna, trebuie sa existe perioade in care subiectul principal este drama inundatiilor (sa zicem ca are legatura cu apa si nu bat campii). Inundatiile au existat dintotdeauna, oamenii sunt cei care nu le-au bagat in seama pana acum si isi fac case chiar in luncile raurilor, zone, evident, inundabile. Cu canicula e intr-adevar o problema, dar nah, ma multumesc cu gandul ca vara-i mai bine ca iarna.
Vacanta placuta si spor cu scoala de soferi, am si eu carnetul proaspat si deja imi imaginez prin cate trebuie sa treci#-o
Gee // iunie 28, 2009 la 6:52 pm |
Merci, eh, nu e dracu’ asa de negru. Cel putin din ce am vazut la altii. Hope so:)