Strasnic cnocout la Miami Ink

Sunt o spactatoare fidela( din ciclul “daca doriti sa revedeti”) a seriilor Miami Ink si LA Ink, difuzate pe Discovery Travel&Living. Emisiunea asta, si aici ma refer la Miami Ink, pentru ca ea e za mother, mi-a deschis viziunea asupra tatuajelor. Tatuajele imi placeau de cand eram mai mica, niciodata nu am considerat, conform opiniei (aproape) generale ca ele sunt apanajul puscariasilor si marinarilor. E drept, mi s-au parut mereu ridicole si inca imi displac foarte tare chestiile gen “MIMI+CICI=LOVE”, dragonii de pe umar, tribalele deasupra coccisulului si alte hituri in lumea tatuajelor de duzina.
Ma gandeam, demult, cat de priceput trebuie sa fii sa nu iti tremure mana, sa iti iasa bine, sa combini culorile… ma gandeam si la durerea celui care se tatueaza, altfel ca eram absolut sigura ca nu voi fi vreodata in stare sa suport a-mi face un tatuaj, avand in vedere fobia mea de ace si de durere in general, dar si varsta improprie(pe atunci).
Descoperind emisiunea cu pricina, viziunea mea a suferit mari modificari. Am inteles ca realmente, este o arta. Iar ca cei ce fac tatuajele nu sunt niste simpli tatuatori, ci sunt artisti. Cel putin Ami James, Chris Garver, Daren Brass, Chris Nunez, Kat von D, Tim Hendricks, Hannah, Corey si Kim, cei pe care am avut ‘ocazia’ sa ii ‘vad’ in actiune, sunt.
Ca pe la noi, dar si pe la altii, activeaza pseudo-artisti care ajung sa profite de prostia unora si sa ii sluteasca pe viata, e altceva.
Am vazut la acele emisiuni oameni de toate varstele, de toate categoriile sociale si de toate ocupatiile care se tatuau. Asta e un motiv pentru care spun ca as vrea sa traiesc in S.U.A. : in ciuda multor alte probleme si cutume ale americanilor, acolo iti poti exprima egoul asa cum vrei, fara a fi catalogat si fara ca asta sa stirbeasca vreun pic ceea ce esti. Daca la noi ar aparea un membru al Academiei Romane tatuat, probabil a doua zi ar fi pus la zid, toate meritele sale fiind blurate, toata capacitatea intelectuala fiind nesemnificativa in fata unei asemenea “depravari”.
Un alt lucru fascinant pe care l-am vazut la Miami Ink este creativitatea : atat clientii, cat si artistii tautatori vin cu niste idei geniale, deosebite in realizarea tatuajelor. Foarte putine tatuaje facute de ei seamana unele cu altele! Chiar si modelele traditionale pot fi transformate, adaptate, pentru a se plia pe fiecare persoana in parte.
Daca e sa ne gandim numai la portrete… mintea mi se opreste in loc, nereusind sa pricep acuratetea cu careeste transpusa fotografia pe piele.
Dar subiectul tatuajelor este discutabil; fireste ca nu pot fi de acord cu fanaticii care isi tatueaza intregul corp(asta se aplica si in cazul celor care isi ciuruiesc corpul si fata cu zeci si sute de piercinguri), fata, ori cu cei care aleg modele aberante, desi…pana la urma, este alegerea fiecaruia ce face cu propriul corp, atata vreme cat nu ne lezeaza noua integritatea persoanei(in cazul in care sanatatea mintala,sau mai bine zis, lipsa ei, se reflecta in tatuarea excesiva ).
Eu m-am (re)decis sa imi fac un tatuaj. Initial voiam pe linia umarului, dar apoi m-am decis pentru omoplat(daca nu ma razgandesc). E vorba aici si de zone dureroase. Ramane de vazut daca imi voi duce la capat piticul asta de pe creier si voi suporta acele.
Nu o sa imi aleg nimic vulgar, nimic mare, nimic strident.
As opta pentru cateva cuvinte, ma tenteaza mult un citat de Oscar Wilde, dar inca nu am stabilit nimic.

Acum, gasesc necesar sa justific titlul. Miami Ink este o emisiune faina, cu un traducator prost. Nu e prima oara cand observ chestii aberant de amuzante (nu ca as fi eu Dumnezeu, sunt doar chestii evidente).
In episodul de aseara, don’soara al carei nume imi scapa, a gasit de cuviinta sa traduca “Awesome”, “Great” , “I love it!” “it kick ass”, “Stunning” cu “STRASNIC”. Nu o data, nu de doua ori, ci de cel putin 7-8 ori!
Tot aseara, am vazut si cireasa de pe tort : CNOCOUT. Adica, knockout, pentru oamenii decenti.
[sursa foto:Photobucket]

Bamboo ecumenic si cai putere

Mare eveniment, mare in urbea H. Astazi, mai toti purtatorii de sutana din tara s-au adunat sa caste gura si rosteasca cuvinte imbibate de ievlavie concentrata cu ocazia învestirii noului Episcop al Husilor. Daca institutul Ana Aslan ar fi in Husi, ar fi fost cu siguranta gol astazi. Foarte multa lume a fost astazi insufletita de aceast eveniment, cu atat mai mult cu cat e si hramul Episcopiei Husilor, marcat de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
Citind ultima fraza, ma sperii. Cat de oficiala am putut sa fiu!
Auzisem vag zilele trecute de ce va fi azi, dar marturisesc ca nu m-a interesat. Cred intr-o forta divina, in notiunea de ‘Dumnezeu’ a carei forma nu sunt sigura ca este cea pe care o veneram in masa, dar ma pastrez oarecum agnostica. Nu cred in ceea ce inseamna acum Biserica. Mi se pare o masca, o poleiala, o industrie. Da, ultimul termen este cel mai potrivit.
Mama a fost prin oras dimineata, cu niste treburi si mi-a spus cate autocare si cate alte masini erau adunate in zona centrala(pentru ca nu-i asa, tot orasul meu e un centru?!). Peste alte cateva minute, a zburat elicopterul cu Base pe deasupra cartierului meu, urmand sa aterizeze(cica) pe stadionul de fotbal. Deh, campania electorala! Ieri la Slobozia, azi la Husi, maine-n toata tara – nu a iesit rima, mi-am pierdut lirismul pe drum.
Noroc ca au mai murit cativa episcopi, altfel pierdea doua ocazii grase de afisare.
Uite o chestie care ma scarbeste: prezenta oamenilor politici la evenimente religioase. Daca tu, Biserica, te erijezi ca propovaduitoare a credintei, a bunatatii; daca tu iti propui sa semeni in oameni iertare, intelepciune, dragoste pentru inalt; daca tu iti propui sa intorci fata omului de la cele materiale si sa o aduci catre Dumnezeu si spre adevaratele norme morale – asa cum sustii, bine, rau, idealist sau cum o mai fi… de ce ai nevoie de prezenta “sefului de stat”, a primarului, a consilierilor locali, a ministrului x? Acesti ultimi enumerati sunt si ei oameni; si nimeni nu le poate interzice sa asiste “pe persoana fizica”(® Vanghelie),dar sa isi lase functiile acasa.
Am privit vreo 10 minute pe TVR, unde se transmitea in direct ceremonia. Foarte multa lume adunata in curtea bisericii. Batrani, copii… in principal categoriile care lesina pe la cozile de medicamente si la plata impozitelor. Nimeni nu mai zicea nici pâs! Erau atenti nevoie-mare la oficialitatea oaspetilor si la fetele bisericii care, ma scuzati, sa serveau dintr-un vas exact cum mananca pisica chisleag in tinda[ CHIŞLEÁG s.n. (Reg.) Lapte de vacă smântânit pus la prins (până se acreşte); lapte prins, lapte acru. – Din ucr. kysljak. ]. Am renuntat curand sa mai privesc, asa ca nu pot spune mai multe despre ce s-a vorbit. Am auzit asa, ca prin vis, in timp ce imi beam cafeaua, discursul norocosului posesor de functie noua.
Nu am retinut nimic, doare ceva despre slujire, fericire, chestii obisnuite.
Acum vreo ora m-am dus pana la posta, prilej cu care am constatat forfota creata de oamenii care se intorceau de la ceremonie, multimea autocarelor sosite din toate colturile Moldovei si, perla de pe coroana, parcul auto din fata hotelului. Adica expozitia de limuzine ale modestilor preoti, cumparate cu bani gheata, din Cutia Milei( nu cunosc gradele bisericesti in ierarhia lor exacta, asa ca ii numesc generic ‘preoti’ pe toti). Cine zicea ca ortodoxia inseamna cenusa in cap, umilitate, modestie, saracie materiala? Nu, le merge foarte bine, semn ca ciolanul divin e foarte disputat si odata posedat, este excelent exploatat.
Si nu e o atitudine tipic romaneasca de ’sa moara capra vecinului’. Sa vina si cu Yachtul pe Prut, din partea mea. Fascinant este cum subjuga lumea si de cata ipocrizie sunt in stare. Prost nu e cel ce cere, ci cel ce da. Asa e. Oamenii sunt incredibil de usor de manipulat prin Biserica. Biserica e ca o banderola neagra pusa pe ochi. Cel mai bine au priceput mersul lucrurilor si trasul sforilor tot cei bogati, care isi permit banderola semi-transparenta, intelegand ca o donatie bine plasata iti poate desţeleni un lot la loc cu verdeaţa, iar cateva matanii iti asigura statutul de vecin al Sfantului Petru.
E misto. Pe bune.

Al cui e meritul?

Marturiseam, unora sau altora, sau mai mult mie insami ca ma dau in vant dupa coveruri. Cand ma plictisesc sau nu, caut pe Youtube versiuni ale artistilor necunoscuti pentru cantece celebre. Cantece care imi plac si nu imi plac. Mereu sa intampla sa gasesc ceva foarte fain. Desigur, exista mai multe situatii:
a) Versiuni jalnica, copii palide;
b) Versiuni corecte, dar banala, care nu imi spun nimic;
c) Versiuni care ajung originalul din urma, care pot fi asezate pe aceeasi treapta cu el;
d) Versiuni care depasesc cu mult originalul, eventual lasandu-te cu gura cascata.
Apoi, daca e sa ne gandim la melodia dupa care se face coverul, se desprind urmatoarele cazuri:
a) Melodii geniale, foarte cunoscute de o anumita categorie de public;
b) Melodii ultracunoscute, rulate pana la banalizare, desi bunicele in prima faza;
c)Melodii mediocre spre proaste, dar cunoscute si banalizate;
d)Melodii foarte faine, dar destul de obscure publicului larg.

Se incruciseaza primele a,b,c,d-uri cu urmatoarele a,b,c,d-uri si rezulta un produs care iti satisface sau nu urechea.
Mi s-a intamplat nu o data sa descopar mai intai un coverul si abia apoi originalul, mi s-a intamplat sa imi placa foarte mult coverul unei melodii ce nu imi placea. Pentru ca aici intervine amprenta celui ce prelucreaza o melodie. Daca te straduiesti sa copii stilul owner-ului, degeaba, vei fi mai insipid decat apa de ploaie. Oricum, Youtube-ul e minunat pentru cei care vor sa se faca auziti.

Imi vin acum in minte mai multe cazuri de coveruri celebre, dar cel mai clar imi e exemplul Milow – Ayo Technology. Piesa e “pe val” acum, din cate vad. Bine, pe val, pe val, dar din fericire nu o aud amestecata cu mocirla asta dansanta numita pretentios “muzica de club”. Suna chiar fain, imi place. Am aflat destul de repede ca este un cover de fapt, dupa o piesa de-ale lui 50 Cent. Bineinteles ca reactia initiala a fost WTF?!? (transcriu). Nu auzisem de marele original, nu nimic. Poate ca era cunoscuta si inainte, habar n-am, nu ascult 50 de bani, insa mi se pare fantastic ce a reusit sa faca din ea. Cu atat mai mult cu cat versurile sunt mizerabilo-libidinoase. Chitara lui Milow(btw, nu erau si niste desene animate odata cu numele asta?) face toata treaba. Pacat de videoclip, ieftior, banal si naspa per total, pe baza de dudui carbonizate date cu bronz + niste miere ce ii curge din gura lu’ nenea asta. Bleah.
Totusi, congrats x 3 ca a fost baiat descurcaret si se aude acum prin multe difuzoare cu o melodie la baza coca-pimpin’-trashy-50~de~bani-ca..
Voila: 50 CENT, Versuri, MILOW.

Asadar, pana la urma, care e mai tare? Cel care a compus piesa sau cel care a facut din rahat bici?

Apa, tantari si alte ‘minuni’

S-a indurat un pic cerul si a plouat si pe aici in cateva reprize. E a doua zi in saptamana asta in care oraselul si in general zona asta primesc putina apa. Putina. In comparatie cu celelelalte zone ale tarii in care nu se mai opresc amenintarile de vijelii ingrozitoare care vin, vin, vin si calca totul in picioare si cu coduri in toate culorile curcubeului.

Biata noastra tara (o compatimesc pentru frumusetea si bogatia naturalului pe care nu stim sa il apreciem) penduleaza mereu intre cele doua extreme: canicula si inundatiile.

Pozitia depresionara a orasului in care locuiesc a tinut mereu la distanta pericolele, insa cerul de deasupra e la fel de larg ca peste tot.

E foarte cald, iar a sta la bloc in aceste zile este criminal. E inabusitor. Se poate si mai rau, desigur, si aici imi aduc aminte de 2004, 2005, 2007 cand a fost ceva de groaza din punctul de vedere al temperaturilor. Ploaia aduce racorire pe moment, deschizi geamul cu speranta sa aerisesti, dar ramane acelasi aer uscat dupa o jumatate de ora de la incetarea ploii.

Ar trebui sa adaug aici si problema tantarilor, pe care ii doare la basca si de aparatul impotriva lor, ce nu reuseste decat sa ii ameteasca. Sunt agresivi si, cel mai rau, multi. Se “lipesc” de monitor, mouse, microfon, toate alea. Sunt tehnologizati, deh! Pana dimineata reusesc sa moara, si ii gasesti pe podea, fiind obligat sa dai cu aspiratorul, in mama ei de treaba.

Ma gandeam la un exil fortat la tara, dar nu cred ca voi rezista mai mult de 2-3 zile. Ar fi o treaba, m-ar tine departe de calculator, s-ar mari de vreo doua ori viteza de citire a cartilor si as reusi sa imi pun in practica ultimele idei mirobolante in materie de croitorie, abuzand de Singer-ul obosit al bunicii.

Cert e ca plec maine, insa marti ma va prinde tot in oras. Trebuie sa imi iau bilete de tren pentru mare si incep cel mai probabil tot saptamana urmatoare scoala de soferi.

E bine ca se mai intrezaresc si niste activitati pre-stabilite, pentru ca lenevesc ingrozitor altfel. Am desigur, foarte multe planuri de petrecere utila a timpului, insa nu prea le-am pus in practica. Vreau musai sa incep sa imi adun materialele pentru BAC, timpul trece ingrozitor, iar eu urasc crizele de timp, lucrurile facute la repezeala si nesiguranta. Cand ma gandesc ca la anul pe vremea asta voi fi in plin examen, cu liceul terminat si in pregatiri pentru examenul de admitere la facultate, ma apuca jalea dupa vremurile bune, cand desprinderea de cordonul ombilical al casei unde am crescut era foooarte departe. Dar alte tanguieli din aceeasi gama in alte postari viitoare – in mod cert vor fi multe; iar la blog nu ma gandesc sa renunt.

Revenind la apa, e uimitoare puterea ei. De la agonie la extaz, doua molecule de hidrogen si una de oxigen ( nu ma laud cu chimia mea de balta) rup secundele. Chiar acum e atat de placut sa stau in semi-intunericul camerei, auzind tastele sub degetele care fug, mirosind praful inmuiat de afara si ascultand melodii calmante. 3 din 4 melodii ascultate in ultimul sfert de ora contin cuvantul “lullaby”. E un vis prea frumos care se tese acum… il pastrez pentru mine.

Si nu doar vremea penduleaza intre placere si enervare. Ci si eu, manata tot de … apa. De data asta manata de apa care “curge din perete”.

Sunt in stare sa inteleg ca bazinului Prutului sta cam prost, insa nu pot pricepe si joaca la robinete. De vreo luna joaca ping-pong cu nervii nostri. Deschizi robinetul, e ok, te hotarasti sa te speli sau sa speli rufe/vase. In momentul in care te afli in plin proces, scade presiunea, urmand ca in momentul culminant ( ai pus sampon in par, a trecut masina de spalat la clatire, ai buretele imbibat de spuma in fata mormanului de vase, vrei sa faci mancare) sa se opreasca. Injuri 30 de secunde, te pregatesti sa renunti, si atunci vine apa: in forta, bubuind. Semi-bucuros, continui ce incepusei. Si se ia iar, si vine, si se iar, la fiecare minut. Ca sa nu mai zic de momentele in care o ia cate o ora-doua, fara anunt prealabil, desigur, asta e deja SF.

E de rahat, ca sa nu zic “astia isi bat joc de noi”, “trebuie sa se faca ceva” sau ” nu se poate asa ceva… (Domnu’ Dan)”.

Si cu ocazia asta am recitit acest post, din tineretile mele ( ei nu chiar, doar septembrie 2008) in care vorbeam tot despre apa de la robinet. Nu s-au schimbat prea multe, asa-i? Acelasi spirit ludic de la capatul robinetului.

Cum, ultimele doua postari nu au avut melodie? Nu-i nimic? Are cel de fata.

c

Cogito ergo sum[Sarciul de aur 8]

“Cititorii mei” se afla in chinuitoare chinuri intelectuale. Intrebari existentiale ingramadesc broboane de sudoare pe fruntile lor late, mancarimi pe fond nervos cauzate dintr-o mistuitoare dorinta de a sti le chinuie prea-inteleapta epiderma.
Le multumesc pe aceasta cale tuturor celor care cauta cu inocenta(sau nu) intrebari deosebite. Tin sa le marturisesc ca nu sunt singuri: mai practic si eu acest sport, in ideea ca voi gasi ceva pe vreun forum. Totusi, ei ma depasesc: si in creativitate si in perseverenta.
Invata sa faci spagat- in mod traditional, te-as trimite la Mircea Badea, ca tot nu a mai scapat de stigmatul asta de ani de zile;
Arata chilotii cand se apleaca- Bunicule, Finalgonul!
Cineva cauta insistent cum sa fi ipocrit. Da, cu un singur i. Dupa metoda cercetatorilor britanici in orice, am putea scoate o stire de Libertatea : Cei care nu stiu morfologia, mai cinstiti. Nu as fi crezut ca a fi ipocrit prezinta dificultati, ci dimpotriva, sta in natura umana. Ori poate cautai o versiune pro.
Care e nr sa vb cu aia la cosmote. Voiai sa spui care e numarul de la Servicii Clienti? 1234, puisor. In caz de o cautai pe Esmeralda ta posesoare de Cosmote full option, partidul te anunta cu regret in suflet ca nu te poate ajuta.
fac puscarie daca sunt claustrofob- Asta mi se pare de departe cea mai tare. Din categoria dileme filosofice+frica de mana lunga a legii+boli inventate. Din nefericire pentru tine, viitor parnaias utilizator de Goagal, claustrofobia nu prea poate fi dovedita medical. Asadar? Jilava, Rahova…? Ce doreste baiatu’ ?
Mircea Badea e virgin?- Asta m-a ucis. Pentru Carmen Bruma, apasati tasta 1. Pentru Mihai Gadea, apasati tasta 2.
Dex intre un barbat si o femeie- Academia Romana ar fi mandra de tine. Pacat ca S si D sunt vecine pe tastatura
Cum se scrie un imeil- Cu degetele.
Filme porno gratis cu penisuri atasate unde gasesc- Romanul e omul promotiilor pana la capat. Nici filme porno nu mai sunt ce au fost… acum se cauta full pack!
Glume cand esti enervat – Vai de spontaneitatea ta! Apreciem optimismul totusi.

Acest post NU este in cinstea omului, barbatului, sotului, tatalui, artistului, afaceristului, politicianului si filosofului Gigi Becali, care implineste astazi o frumoasa varsta de…. o frumoasa varsta(Vorba Ebei.), in ciuda implicatiilor filosofice deosebite, care nu s-ar putea mula decat pe un spirit inalt, cum este cel al distinsului domn.

Frectie la picior de lemn

Sau hai sa facem putin exces de zel poate saltam niste praf care sa aminteasca ca am trecut pe aici. “Intentia, conteaza” – acea replica nesuferita, preferata de multi dintre noi pentru a fixa un zambet de recunostinta fata de un cadou mai putin inspirat. E adevarat, intentia e laudabila in multe situatii din viata, dar in acele ‘unele’, care au ramas in spatele ‘multor’, valoarea intentiei este nula, ba chiar reuseste sa atraga si zambete, deloc amabile.
Vedeam zilele trecute intr-o emisiune ( nu ca ar fi pentru prima oara) cum era blurata tigara unui individ. Foarte practic, pot sa jur ca nu mi-ar fi trecut prin minte ce face! Erau cateva variante, ce-i drept: se scobea intre dinti cu o scobitoare care a luat Viagra, sufla intr-un tub subtire, facea un studiu de caz asupra chestiilor mici si albe care se aprind la un capat… Era mai mult decat evident ca personajul respectiv fuma. Stiu ca e o urmare a reglementarilor CNA, dar nu inseamna ca si inteleg. E un soi de grija scarboasa, perversa. Niste conventii care nu servesc nimic nimanui.
Si in general chestiile care se pretind a se face impotriva fumatului sunt ridicole sau in cel mai bun caz, ineficiente si atat.
Daca e sa ne uitam numai la ambalajul tigarilor. De foarte multa vreme, probabil dintotdeauna(nu stiu, am doar 18 ani) scrie pe pachetele de tigari “Tutunul dauneaza grav sanatatii”. E ok, l-ai informat pe iresponsabil, ticalos, vicios, cum vrei sa ii spui si cam atat. Ti-ai facut datoria morala sa ii arati ca alegerea lui poate avea urmari nefaste. Cel mai probabil stia ca nu fumeaza panselute si isi asuma actul, insa tu, ca un mare responsabil, i-ai sters aburul de pe parbriz. Numai ca avertizarea s-a ingrasat de-a lungul anilor si s-a diltat si s-a largit pe jumatate din suprafata pachetului de tigari. Atat de mare scris, incat ai putea crede ca tigarile se numesc mai degraba “Smoking kills”, decat “Kent”. Si ca sa respectam simetria, nu se putea pastra o parte virgina si neatinsa de avertizarile sumbre. Au aparut chestii de genul “Fumatorii mor mai tineri”, ” Fumatul poate provoca o moarte lenta si dureroasa”, ” Fumatul incetineste circulatia sangelui si provoaca impotenta”, “Fumatul poate dauna calitatii spermei si scade fertilitatea” , “Fumatul provoaca cancer pulmonar, care este letal” samd. Nu voi incerca eu sa caut pete in soare, cercetand asupra veridicitatii stiintifice a mesajelor. Stim ca fumatul nu aduce sanatate.
Mie mi se pare ca suna cinic. Da, dom’le, am cumparat acest pachet de tigari, stiu ce ma paste, dar lasa-ma in pana mea cu avertizarile astea post-festum.
Si pentru ca nu era de ajuns, au aparut si deja-celebrele poze scarboase, preluate dupa modelul occidental. Cand vezi dintii aia stricati, poti sa regurgitezi, dar sigur nu iti stingi tigara, spasit, facand trei matanii.
Cu cele doua mesaje si cu poza aferenta, marca tigarilor, designul, trec pe planul doi. Mie mi se pare o sfidare la adresa producatorului. Pentru ca la urma urmei sunt niste produse in care se investeste, asteptandu-se profit.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu sustin fumatul, ci blamez masurile idioate care se cred a fi inteligente si profunde.
La fel si cu campaniile anti-fumat. De la pancarta de carton a elevului plictisit, cu “spune NU tutunului!”, pana la chilotii rosii ai divei Raduleasca, toate sunt niste demonstratii palide. Stiu cum nu trebuie sa se faca, din pacate nu stiu care ar fi solutia ideala pentru a determina un om sa se lase.
Cunosc foaaarte multi fumatori; incepand de la 15 ani pana la 60+. Unii nu au nici cea mai mica intentie sa se lase, altii se simt perfect, unii resimt dezavantajele fumatului, altii vor sa se lase dar nu fac nimic, multi sunt descurajati de pret si isi promit ca sa vor lasa, iar pentru cei mai multi fumatul a devenit ritual, reflex, instinct. Fie ca fumeaza pentru tutun sau pentru gestul in sine. Se trezesc, se spala, se imbraca si fumeaza. Trecand pe langa ei cancerosi, dinti stricati, mesaje prapastioase si alte cele.
Asadar, exemplul negativ nu functioneaza.
Noi consumam oricum. Daca ar scrie pe pachete “Fumeaza, vei simti ceva nemaipomenit!”, am fi rosi de curiozitate si am sfarsi fumand; daca ar scrie : “Sa nu cumva sa fumezi!”, am fi atrasi irezistibil de risc si de prohibitie, prilej cu care ne-am lauda fata de propriul ego ca ne-a “tinut” sa facem ceva interzis.

Gogol Bordello

In acest post imi voi intra din nou in atributiile de babuta care povesteste despre ce isi aminteste. Am primit ca o palma peste fata cand ascultam acum vreo ora pe Guerilla “Razboiul sfarsitului saptamanii” si l-am auzit pe Iulian Tanase spunand de interviul pe care Bogdan Serban i l-a luat lui Eugene Hautz in Guerilla Logout, marti.
Da, ma! Miercuri, pe 17 iunie, a fost concert Gogol Bordello la Arenele Romane. Marturisesc ca am uitat complet, desi am participat la un concurs prin care puteam sa castig doua bilete . Bineinteles ca nu am castigat; oricum mi-ar fi fost destul de greu sa ajung in Bucuresti. Cu alte cuvinte, nu sunt un fan atat de mare al trupei, ci mai degraba un om caruia ii place aceasta formula de gypsy-punk, de vreo jumatate de an, de cand i-am descoperit pe cei de la Gogol Bordello. Ca si in alte dati, am realizat ca melodii mai vechi de-ale lor imi sunau cunoscut, numai ca nu avusesem habar eu ce si cum.
Nu neg ca nu m-ar fi “deranjat” deloooc sa ma manifest un pic pe muzica lor, live.

Revin. Am gasit pe site-ul ziarului Catavencu filmarea interviului. Nu ma apuc sa vi-l povestesc, ci mai degraba va invit sa il vedeti aici.

Melodia mea preferata de la ei este (intr-un mod foarte previzibil, fiind si cea mai cunoscuta) Start Wearing Purple. In caz de este cineva care nu o stie, sa sara cu click-ul.
Poti sa ramai pasiv pe asa ceva?
Merita ascultate si American Wedding, Supertheory of everything si in rest, tine de gust si dispozitie.
Mai multe despre ei, pe paginile de myspace si pe respectabila doamna Wikipedia.
Noapte buna.

Ping Pong

“Finala mica a campionatului judetean de ping-pong amatori” nu se da nici azi, nici alta data, nici la mine pe blog, nici in alte locuri aflate de om. Ping-pong e mai degraba o stare de lucruri a Romaniei.
Candva gandeam si scriam cum multa inversunare despre politica si fiii ei neghiobi; se pare ca de atata scarba, am inceput sa tac, departe insa de a ma fi calmat. Cum am mai zis-o, si au mai zis-o si alti clasici in viata, peisajul politic romanesc este un imens circ.
Politicieni care nu cunosc limba engleza, de fapt ce zic eu… politicieni care nu cunosc limba romana, declaratii negandite, grosolanie, promisiuni puturos de false, mizerie umana poleita, forta de nestavilit a banului, tone de Vuitton si Hermes intr-o mare privata de botox si lux ostentativ. Mai adaugam imaturitate, siretenie, degradare, minciuna, absenteism, indiferenta, delapidari pe fondul crizei afalta pe postul celui care tine de sase, comic gratuit si cel mai grav: resemnare. A noastra, a majoritatii aflate intr-o reala minoritate in Romania.
Poate e un pic nepotrivit din partea mea sa ma plang in calitate de “cetatean platitor de taxe si impozite”, in conditiile in care nu fac parte din populatia activa a tarii si abia mi-am dobandit dreptul de vot. Insa vad cum si pe cat muncesc ai mei si mai mult, am ochi si suficienta inteligenta cat sa observ cum suntem luati de prosti de atata amar de vreme.
Unei discutii despre politica nu ii vei gasi niciodata un final real. Intotdeauna ceva de adaugat, mereu ceva de zis, deseori replici si opinii circulare, ca urmare a mentalitatii preconcepute, a generalizarii, pe care tot noi ni le-am imprimat. Nu se mai stie care e cauza si care e efectul pentru ca un singur actor pare a se dedubla si a se intregi sistematic.

Banuiesc, si nu numai banuiesc, ca imediat dupa ‘90 (cand eu eram in stadiul de proiect) s-a plecat de la linia de start, cam stearsa, cu sperante. Ca la fiecare inceput. Spritul revolutionar curgea prin venele celor care constientizau ca au mintea si forta necesara de a schimba ceva. O parte dintre spectatorii schimbarii de regim au devenit bisnitari, altii sclavii privatizatilor, altii ziaristi, altii politicieni si in fine, cei care au scapat cel mai usor din toata chestia asta: cei care au ales sa plece. Incerc sa scurtez povestea lunga si plina de incarcatura, ajungand in al nostru 2009 in care se pare ca ne-am obisnuit sa ii ironizam, sa ii blamam, sa ii disecam si… cam atat, pe indivizii numiti oameni politici. Si cam atat, pentru ca ei raman acolo si se rotesc pana la ameteala.
In principiu, pentru ca politicienii romani, sau majoritatea lor, par a duce lipsa de cateva elemente, detaliu ce le inscrie un soi de a treia spirala in ADN: ipocrizie, lispa simtului ridicolului, narcisism, cupiditate si grotesc.

Asa ne mai amuza Vanghelie care nu stie verbul ‘a fi’ , nu cunoaste plurarurile substantivelor si nici limba engleza; asa o mai ridiculizam pe EBA-cea-fara-logoped; asa il mai aratam cu degetul pe Basescu cum se urca baut la volan, cum porecleste ziaristii, cum da cu mucii in fasole in plen, cum…( e dificil sa inscrii tot ce face Basescu, fara a te lovi atroza peste degete in timp ce tastezi), asa mai facem filmulete si asa mai mazgalim foi pe clipboard, schitandu-le scaparile si ignoranta. SI ASA NU LE PASA!

Marturisesc ca ii apreciez pe cei ce reusesc sa atace clasa politica cu inteligenta, obiectivitate, agilitate si aciditate. Pe cei care reusesc sa actioneze catusi de putin caustic, pe dinauntru, pentru ca pe dinafara raman aceleasi zambete intepenite.
Pe cei care au puterea de a le intepa cu bolduri cojonesurile. Pe cei care, maiestri ai vorbelor, raman demni si nepatati de vulgaritate si totodata usuca, fie si pentru 5 secunde, o moaca de tiran democratic.

Noi radem de ei, tot noi ii pupam in fund. Poate ati aflat de ce au facut cei de la CanCan, care au mers cu una de seamana cu Baseasca pe la primarii, de i-a facut mileusei pe ‘edilii’ portocalii.
Si in principiu nu e nevoie de atata desfasurare de forte. Se poate si mai simplu, o rezolva o sacosa de plastic, un breloc, un carton, un pix sau, daca ai ‘norocul’, o mana inerta scuturandu-ti incheietura, niste ochi defocalizati, niste zambete absente, niste flash-uri…
Da, va apreciem… cam asa:

Later edit : Chiar asa, uitasem melodia.
Well, un cover care bate si coverul originalului…

Sindromul ‘Leapsa’

Am vreo doua saptamani de cand am inceput sa culeg  mai toate lepsele de pe bloguri si sa le rezolv,  aruncandu-le mai apoi intr-un colt al hardului. Prea mult timp liber probabil.

Am gasit una azi pe blogulIrinei si am completat-o. Pentru ca este luuunga si pentru ca nu vreau sa imi transform blogul intr-o chestie cu articole de umplutura, adaug o pagina speciala, unde voi pune toate chestiile de genu’. Democratie, dom’le. Asadar pentru leapsa cu alfabetul, de azi, dar si pentru alte lepse, intrati pe pagina Leapsa Corner

Ce ascult(am) azi? Koop- Strange Love. Pentru ca am auzit-o azi intr-un magazin, dupa ce nu o mai ascultasem de mult. La inceput marturisesc ca nu mi-a placut, insa mi-am schimbat parerea pe parcurs. Piesa e foarte linistitoare, invitandu-te la lenevit si visat cai verzi pe pereti.

Ce mai fac obsedatii [Sarciul de aur 7]

Am verificat in arhiva. De la inceputul lui aprilie nu am mai facut un recensamant al celor mai cretine/stupide/ciudate search-uri ce aduc oameni pe blogul meu. M-am distrat suficient singura, eu zic sa nu mai tin totul pentru mine.
Fiti toleranti in cele ce urmeaza, pentru ca este nevoie .

1. totul despre tenie
2. filme porno cu batrani si minore
3. femei fara chiloti
4. caut numere de telefon alor niste curve
5. futai cu mosi
6. virgin la 20 de ani
7. filme xxx gratis cu batrani si tineri
8. www.xxx.porno. maxochism
9. poze cu fotbalisti unde ai posibilitatea
10. futaiuri batrani
11. porno mosnegi
12. poze pe sub fuste la femei porno
13. videoclipuri cu fete care isi arata tate
14. cristina spatar a ramas gravida?
15. pizda lu andreea tonciu
16. wallpaper caprioare
17. fete care se caca
18. porno mosi cu copii
19. fascinatia pulii
20. vand tigari plugaru
21. pedofilie.filmulete gratis
22. da badea
23. cum vad porno gratis
24. colagenul facut din avortoni
25. poze vene taiate
26. baby_elodia
27. filme porno gratis la menstruatie
28. fund bun
29. mosnegi care da limbi
30. de ce tolea
31. filme porno gratis cu mosnegi si minore
32. porno clipuri cu fete de 12 ani
33. celebritati feminine frumoase cu tate
34. poze dinti stricati
35. sa nu prea curvesti
36. fete cu puli

Multe dintre ele se repeta obsesiv, cu diverse variatii, in fiecare zi. Ce concluzie tragem ? Abundenta de gerontofili si de pedofili. Agramati, ciudati si indivizi care inca mai cred ca Gugal, Gugle, Gagal, Gugol, Gugle, Google e un nene care raspunde la intrebari.

Nu las nici azi postul fara muzica. NU va uitati la tonajul solistei, ci mai bine ciuliti urechile, ca suna bine.