Lirica visului.

Cum spuneam si intr-un post anterior,visele ocupa un loc important in viata mea. Nu la modul ca rasfoiesc de vise, in cautarea nemuririi carabusului. Visez mult, des, intens, agitat, uneori stupid, alteori serios, uneori frumos, alteori bizar, uneori repetitiv, alte ori chestii nemaivazute/nemaiauzite.
Am o stare hiper agitata de cateva zile si ca atare, asa a fost si noaptea trecuta. Am adormit cu greu, ca pe un pat presarat cu ardei iute pisat. Am visat multe chestii pe care mi le amintesc intr-o dimensiune a creierului, simt asta, dar pe care nu le pot verbaliza. La un moment dat am inceput sa discut cu un cineva a carui identitate/sex/varsta nu o stiu. In orice caz, cineva inteligent, cultivat, curios si cu chef de vorba. Am inceput sa vorbim despre stoicism si ne contraziceam destul de serios. La un moment dat, a deschis brusc subiectul literatura. I-am zis ca imi place simbolismul, si ca atare am discutat un pic despre asta. M-a provocat, zicandu-mi ca vrea sa vada daca pot compune o poezie simbolista. Am inceput imediat sa ma agit si sa caut idei. La propriu! Imi amintesc cum ma foiam iar starea pernei dimineata e cel mai bun martor. Din pacate,oricat m-am straduit dimineata sa o transcriu, nu am putut. Simteam ca o stiu, asa simt si acum. De fapt nu. Stiu doar de fata cu parul negru si ochi de plumb. Am vizualizat o fata bruneta,cu parul lung si breton drept. Sa fi fost eu cea de acum un an? Sper ca nu Elena Basescu
E tarziu. Ma duc la somn. Sunt curioasa ce imi rezerva creierul in seara asta.
Later edit :Nu numai ca am bifat doar 5 ore de somn, dar am reusit sa visez ceva rapid, ca premiu de consolare: de data asta am trecut pe partea reala. Un cineva m-a intrebat daca sunt in stare sa calculez aria camerei mele. L x l , ce mare branza! Da, numai ca eu am raspuns 100 de metri patrati. Oi fi brassica la mate, dar nici in halul asta.

Ora Pamantului? Unde? Cum? Cand?

Nu o sa ma dau de trei ori peste cap transformandu-ma subit intr-o pseudo-ecologista cersind atentie. Constientizez starea in care se afla planeta, constientizez ce curve nenorocite suntem noi oamenii, constientizez ca orice gest poate schimba ceva. Nu o sa url niciodata :”scoate frigiderul din priza!”, “pisa-te pe intuneric”, “spala-te o data pe saptamana”; totusi consider ca orice gest poate schimba ceva. Ma opresc inainte de a cadea pe o panta patetica ce nu se asorteaza cu mine.
Ieri a fost o actiune mondiala simbolica din punctul meu de vedere, Ziua Pamantului. Stie toata lumea. Toata lumea care are tropaie pe bloguri, cel putin. S-a facut mare tam-tam, si a fost un excelent subiect pentru blogarasii ce au facut trafic cu un banner si niste indemnuri pueril zise. In fine.
Aseara am stins luminile. Au ramas doar frigiderul, centrala si unul din televizoare, ca deh, a fost meci si s-a uitat tata. Am stat la lumina lumanarii, am mancat popcorn, dupa care m-am retras in camera mea la o sesiune de sms-uri cu castile in urechi.
Nu a fost chinuitor. Ba dimpotriva. Timpul a trecut lent, realizand astfel ca fara toata tehnologia de care uzam zi de zi timpul e mult mai ingaduitor. Avem timp pentru foarte multe chestii. Si fizice, si spirituale.
De curiozitate, m-am uitat pe geam sa vad cine a stins lumina in cartierul meu. Am facut cateva poze, pe care o sa le vedeti mai jos.
A fost o actiune voluntara, de acord. Nu a avut nimeni nicio obligatie. Nu intentionez sa ma bat cu pumnul in piept stiind cata apa consum si cum las calculatorul deschis si plec, ca o vita ce sunt.
Totusi, sunt convinsa ca foarte multi nu au stiut despre asta. Daca nu urmaresti stirile, nu citesti ziarele, nu asculti radio, nu bantui Internetul si esti un mancator de seminte, cumparator de Libertatea, aprig consumator de Burger si privitor avid de Taraf, nu prea ai cum sa afli. Imi pare regret.

Zambile si vin dulce

Am revenit acum 5 minute in camera, dupa vreo doua ore pentrecute in bucatarie, ajutand-o pe mama. M-a intampinat in camera un parfum discret, foarte placut. Ma intreb pentru o secunda de la ce vine. Zaresc pe coltul biroului zambilele in pahar, zaresc cele doua perne usor turtite de pe pat, si un strop de vin uscat pe comoda din colt. Zambesc.
Imi aduc aminte de ora pe care am petrecut-o azi cuOana, prietena mea de suflet, prietena mea cea mai buna. Fiecare moment pe care il petrecem impreuna e deosebit, desi poate lucrurile pe care le facem sunt obisnuite si repetitive. Fie ca ne plimbam, fie ca ne uitam la un film, fie ca sporovaim, fie ca mancam, bem, radem cat ne tin muschii burtii, ne povestim cate in luna si in stele, ne privim tacute negasind subiecte de discutie, citim ceva, hoinarim pe Internet, facem sport, ne tachinam, ne intalnim in pauze, mergem la cumparaturi…,fiecare moment are o incarcatura. Si poate nu realizam pe moment. Insa este al naibii de frumos si reconfortant sa stii ca exista cineva, in afara de proprii parinti, care te iubeste, te sustine si te accepta neconditionat. E un sentiment de securitate deosebit, pe care il poate simti poate doar pruncul la sanul mamei.
Nu imi plac chestiile patetice si ea stie asta; stie ca nu trebuie sa desenez pe garduri ca sa ii arat cat tin la ea; stie ca nu trebuie sa scriu in fiecare zi despre ea pentru a-i demonstra cat de prezenta e in viata mea. Insa am simtit nevoia sa fac si acest lucru. Nu vreau sa demonstrez nimic nimanui.
Oamenii vin si trec prin viata noastra. Unii mai si revin.
Relatii se stabilesc in permanenta, dictate de conjuctura, simpatie, atractie, interes. Putini isi lasa amprenta si ne influenteaza ireversibil. Experienta m-a invatat ca nu tot ce zboara face parte din aviatie: nu toti oamenii care iti zambesc iti sunt prieteni, nu toti oamenii care iti intind mana te sprijina, nu toti cei care iti vorbesc iti sunt prieteni.
Trebuie sa ii pretuim pe cei putini.
Ii multumesc Oanei pentru altruismul pe care il scoate din mine, pentru rasul sincer, pentru toate incurajarile, pentru toate vorbele simple, pentru toate sfaturile, pentru toate minutele, orele, zilele, saptamanile, lunile in care mi-a sters lacrimile, mi-a ridicat moralul, m-a facut sa rad, pentru plimbarile in care fredonam obsedant o melodie, pentru chipsurile mancate cand tin eu regim, pentru pozele pentru care ne-am certat intr-o seara de vara, pentru caldura ei, pentru bunatatea sufletului, pentru puterea de a-mi suporta impulsivitatea, pentru calmul simpatic in fata energiei mele, pentru faptul ca ea e alb si eu sunt negru si impreuna suntem gri, pentru zilele de vara, pentru cele de iarna, pentru ore pierdute pe mess, pentru salata cu buburuza de la revelion, pentru inelul cu buburuza de acum doi ani, pentru kilogramele de ciocolata devorate, pentru un miliard de stari, pentru un miliard de lucruri. Ii multumesc fiecarei celule din organismul ei ca exista.
Te iubesc atunci cand imi aduci zambile si narcise( si astazi si acum 13 ani), atunci cand mancam struguri, atunci cand suntem nemachiate,ciufulite si cu puchini la ochi, atunci cand taci si eu am chef de vorba, atunci cand faci glume si eu sunt suparata si ma enervez, atunci cand zici nu in loc de da, atunci cand intarzii cate un sfert de ora, atunci cand esti trista, cand esti abatuta si eu te “citesc”.
Oamenii la care tinem sunt printre singurele bunuri care nu se devalorizeaza.

Despre somn, nesimtire, reclame la detergenti si Max Vernon

1.Am reusit sa acopar cat de cat un deficit de somn. Azi am avut liber, din cauza unui cerc pedagogic si am dormit 12 ore. Nu reusesc asta prea des. Asta pentru ca nu ma indur sa ma culc devreme si nu pot sa dorm pana tarziu. Somnul de dupa-amiaza e mereu insuficient si mai degraba sare pe rana, pentru ca ma trezesc buimaca si timp de 2 ore dupa nu sunt capabila de concentrare.
In timpul scolii ma trezesc in fiecare zi la 6:15 si desi e al treilea an de liceu, inca nu m-am obisnuit complet cu ora. Sambata si duminica nu reusesc sa dorm “pana tarziu”, desi imi propun. Ori ma trezesc singura, din obisnuinta, ori vreo drujba, ori vreun telefon, ori cineva care suna la usa si este condamnat sa ma vada ciufulita si in pijamale.
Somnul e bun cand e necesar [cata coerenta] insa devine si o obisnuinta. Ca de exemplu in vacanta de vara, cand n-am de ce sa fiu obosita[ poate doar de la plimbarile lungi, de la statul pe net prelungit pana la ore tarzii in noapte sau de la statul degeaba] si esti lovit de un somn de ala de om nesimtit.
De fiecare data cand dorm mult, ma condamn ca pierd timpul dormind, atunci cand nu dorm ma condamn ca nu ma odihnesc destul. Deci… e clar.
2.Ieri m-am invoit de la ora de muzica pentru a-mi face o programare la dentist. Acolo, supriza : desi scria pe usa ca programul de miercuri e 7-14 , nu era nimeni. Si era 12:30. Plecase la cabinetul privat. Dragut.
M-am indignat si mai tare cand a intrat in vorba cu mine un ins ce murea de durere de dinti si nu in primea nimeni pe motiv ca… au terminat programul. Unde sa ma mai duc? ,ma intreaba. Nicaieri unde nu scrie Cabinet Particular, ar fi fost raspunsul corect.
Plec peste vreo 10 minute sa ma programez, in speranta ca voi gasi pe cineva acolo. Vorba aia : ce e moka, se plateste !(Incerc sa profit de conditia mea de eleva minora inca)
3. De ce sunt reclamele la produse de curatare/pasta de dinti/deodorant etc atat de imbecile?
Nu e prima oara cand ma intreb.
Ma uitam acum doua seri la Tv si nu am mai schimbat postul in timpul pauzei publicitare. De lene. Am prins doua reclame de acest fel. Una in care o tipa se dadea de ceasul mortii ca ii sunt geamurile murdare si ca prin minune musafirii sositi pe neasteptate aveau in geanta o solutie de curatare pentru geamuri.
Alta in care o duduie se chinuia sa ii explice unui pampalau ca rochia altei dudui nu e noua, ci e spalata cu Perwol Color Magic. Ala nu, Batman! Batman! asa ca aia scoate din neant ditamai recipientul cu solutia minune.
Tot asa, daca esti nemultumita de eficacitatea antiperspirantului, de consistenta pastei de dinti, de aroma sapunului, de grosimea tamponului intern, de…de…de, sigur te vei intalni cu cineva ce iti va vorbi despre un produs revolutionar si iti va oferi si produsul cu pricina, ca tu sa casti ochii mari si sa pici in extaz.
4. De aproximativ doua luni ma tin sa scriu despre un tip descoperit pe youtube.
Cautam intr-o seara niste coveruri si am dat peste o parodie la I kissed a girl, facuta de un tip care are si umor, si talent si carisma. E posibil sa fie gay, dar asta e un detaliu lipsit de importanta. Am scotocit prin video-urile sale si mi-a placut foarte mult. E un pianist talentat si are si voce buna, in opinia mea.
Va las parodia, un cover dupa Ace of Base si adresa de myspace.

My space :MAX VERNON

CNA-ul e virgin

Romanilor le plac organele. Romanilor le plac instantele. Romanilor le plac autoritatile. Ne vom sesiza, vom demara, vom implementa, vom prevede, vom stabili, ne vom consulta… apa de ploaie si de restul frectie la picior de lemn. Nu sunt in masura si nici nu doresc sa fac aici o Istorie a organismelor inutile de la origini pana in prezent. E clar insa ca daca e un motiv pentru care Romania ar putea muri subit, acel motiv ar fi sigur asfixierea. Sau cancerul spiritual.
CNA-ul este una dintre acele insitutii, finantate la modu’ porc de Guvern care face nimic. CNA-ul e o doamna virgina pe la 50 de ani care isi pune mana la ochi din cand in cand, de atata indignare, si mai cere si bani pentru chestia asta.

Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului.
Citez de pe siteul lor.
I-auzi. Paiiiii…nu prea e asa.

Libera exprimare a inceput de ceva timp sa caute niste valente grotesti : sa iti arati tatale in prime time, sa poti insira relaxata lista masculilor care ti-au trecut prin par, sa te porcaiesti la orice ora cu mama, tata, bunicul matusii de gradul 8, sa urli manele din plamanii tebecisti cu pretentii de arta, sa iti reglezi conturile in direct, sa mediezi conflicte intre dive porno si camionagii porno.
Dar niciciunul dintre vigilentii lu’ peste nu isi bat capul cu asa ceva : exista grupaje de stiri de periat, exista Mircea Badea.

Nu o sa arunc cu caramida in geamul lor a la Mircea Badea, desi a avut dreptate in cateva randuri.
Acum vine tare din spate Codul Civil revizuit care le va da aripi criticilor orbi.
Folosirea numelui, a imaginii sau a vocii cuiva în alt scop decât informarea este atingere adusă vieţii private.
Aceasta este una dintre hotararile propuse de noul cod civil.
E o propozitie cu un ambalaj frumos si cu un aspect pasnic, de amendament pe care nu il citeste nimeni. In realitate, el da cu caramida in… cap multor emisiuni de divertisment din Romania. Fara a fi fan Cronica Carcotasilor(ba dimpotriva) sau Divertis, consider ca este un abuz. Este incalcat in mod clar dreptul la libera exprimare.
Daca utilizarea numelui, imaginii sau vocii unei persoane devine obscena, triviala si se considera ca lezeaza demnitatea, siguranta persoanei, se pot lua masuri. Fara a sufla in iaurt si fara a face pe domnisoarele pudice teleportate in vestiarul stelistilor.
Daca in acest fel activitatea mai multor grupuri umoristice mai mult sau mai putin de calitate va fi oprita, unde ajungem? Oare nu ne intoarcem in timp? Mai poate pretinde cineva ca e democratie? Mai poate pretinde ceva existenta unei societati civile? Oare nu e totul o piesa de teatru, cu actori prosti?
Nimic nu e ceea ce pare in Romania. Suntem niste falsuri cu eticheta si fara certificat de garantie.

Nu m-am trezit dimineata si privindu-ma in oglinda l-am zarit pe Antonescu, insa de ce nu se sesizeaza cineva impotriva cretinismului,impotriva circului infect pe care il vedem zilnic? Impotriva manelistilor ce provoaca regurgitarea spontanta, impotriva tatelor, impotriva afonilor, impotriva tuturor papagalilor care au confundat sectia de boli infectioase cu televiziunea?
Si uite asa, ne multumim sa injuram, sa spurcam sau sa ne revoltam in tacere, unii, altii… si lucrurile raman la fel. Ne trezim ca stim de pitici, eleve, frizerite, brutari, mecanici, pensionare PORNO, de sexy brailence, de adonisi din caransebes, de actrite ilustre precum Alina Plugaru si de intelectuale veritabile precum Laura Andresan. Pentru ca sunt tot mai multi, ne invadeaza, ne inghit…ne cotropesc!
Jalnic. Rusinos. Romanesc.
Iertata-mi fie sporovaiala fara rost. Nu am facut nimic, eventual am pierdut cu gratie timpul, urland pusa pe Mute.

Analiza pe text 2

Ma tin de cuvant: e luni, e analiza pe text.
Partea a doua astazi. La sugestia Oanei si a lui Radu bagam niste Cleopatra Stratan. Ce altceva decat Ghita?
Here we go:
Hainita sta in cui
Afara soare nu-i

In incipit ne sunt prezentate conditiile meteorologice, tristetea fiind sporita prin intermediul inversiunii:”afara soare nu-i”. Protagonista este o persoana meteo-sensibila, supunandu-se unui arest la domiciliu ca forma de prostest :”hainita sta in cui “. Diminutivarea substantivului “haina” sugereaza aspectul fizic fetei, mica de statura si slaba.

Nimic nu-i bun de cand
Ma gandesc la Ghita

Brusc este adus in lumina motivul pentru care aceasta este intr-o pasa proasta (” nimic nu-i bun”) :”ma gandesc la Ghita”. Asadar, personajul masculin este adus in discutie fara alte prezentari, individualizandu-se cel mai probabil in cele ce urmeaza. Eroina are o atitudine pesimista:” nimic nu-i bun”, generalizand si traieste chiar un conflict interior cauzat de Ghita, la care se gandeste.

Dar Ghita nu-i in sat
Eu m-am interesat
Imi pare ca-i plecat
Dupa granita…

Instrainarea are asadar un motiv :”Ghita nu-i in sat”. Acesta nu a avut bunul simt sa o anunte pe tanara amorezata, ea fiind astfel nevoita sa se “intereseze” de el. Fata merge pe o pista exprimata deosebit de expresiv prin popularul “imi pare”. Ghita este plecat “dupa granita”. Lucrurile iau o turnura serioasa. Motivul plecarii misterioase a lui Ghita ar putea fi trecerea clandestina a granitei. (Cu vigilenta proverbiala a vamesilor de la Albita, nu ar fi nevoie, am adauga noi, dar ne abtinem, pastrandu-ne obiectivitatea.)

Greu, tare mi-i de greu,
Vreau, da nu stiu ce vreau;
Stiu ca si tu ma placi
Spune, Ghita, ce tu taci?

Eroina isi exprima starea launtrica: “greu, tare mi-i de greu”, dar adauga curand ca are o parte din vina: este usor indecisa si chiar imatura :” vreu, dar nu stiu ce vreu”. Aceasta se eschiveaza elegant si isi retrage cupla proprie, aruncand vina asupra lui Ghita. Intuitia feminina, ii semnalizeaza posibilitatea unei atractii reciproce: “stiu ca si tu ma placi”, facand-o pe fata sa i se adreseze lui Ghita transant: “Spune, Ghita de ce taci?”. Atitudinea indiferenta a baiatului o dezarmeaza si doreste sa afle motivul tacerii dureroase.

Ori vina ori ti du
Ori spune da ori nu
Eu te rog nu ma-nerva
Ghita ce-i cu viata ta?

Fata paraseste atitudinea pasiva si calma si isi pierde cumpatul, adresandu-i-se retoric lui Ghita, care lipseste :”ori vina ori ti du/ ori spune da ori nu”. Discursul fetei atinge cote maxime, aceasta iesindu-si din fire ” Eu te rog nu ma-nerva”. Brusc, ea se arata moralizatoare la adresa lui Ghita :” Ghita, ce-i cu viata ta?”

Ghita, te-astept diseara la portita
Langa portita de la scoala
Vino da numa nu vini cum vii tu
De obicei cu mana goala

Luandu-si cu adevarat inima in dinti, eroina ii propune o intalnire amoroasa:”Ghita,te-astept diseara la portita”. Asadar, acesta alege cadrul intim al serii si un loc comun, usor de reperat si bine-cunoscut de cei doi “langa portita de la scoala”. Daca initial motivele chemarii lui Ghita erau cu totul de natura romantica, fata isi arata latura materialista, pragmatica si chiar ipocrita, reprosandu-i lui Ghita lipsa de politete: “da numa nu vini cum vii tu/ De obicei cu mana goala”. Se pare ca fata nu intelege efectele nefaste ale crizei financiare si isi blameaza posibilul iubit pentru nesansa de a avea un buget subtire.

Cine te mai asteapta ca si mine
O seara intreaga numai pe tine.
Ghita, arata-mi tu o fata care
Sa te iubeasca asa de tare!

In incercarea de a pune mana pe un cadou, fata incepe o pledoarie, aducand argumente in favoarea sa :” Cine te mai asteapta ca si mine/ O seara intreaga numai pe tine”. Ea indrazneste chiar sa invoce iubirea, dupa ce si-a aratat adevarata fata; ea se vede unica si de nepretuit : “Ghita, arata-mi tu o fata care/Sa te iubeasca asa de tare!”.

Din versurile citate se poate observa inconstanta fetei, care oscileaza intre rugaminti, reprosuri, chemari, dor, dragoste si ban. Poezia are accente introspective: se poate urmari, intr-o anumita masura, evolutia emotionala a eroinei, care de la dorul nemarginit pe care il poarta ajunge la situatia ingrata de a cersi bunuri materiale.

Va urma.

Ambitie,determinaaare si… determinare.

Regret ca scriu atat de tarziu despre asta dar deh, ” mai bine mai tarziu decat niciodata”[not].

Saptamana asta Elenuti Basescu isi dadu demisia din partid si se inhama la strangerea de semnaturi necesare candidaturii pentru Parlamentul European. Pentru ca nu-i asa, partidului ii era prea greu sa aleaga intre ea si intelectuali (citez o mare clasica in viata). Cum era de asteptat, valuri de reactii in presa. S-a consumat destul tus, s-a facut mult trafic online, s-a comentat destul.  Nu o voi face si eu prea mult.

De departe, cea mai tare reactie este a Simonei Tache.
Sa o votam pe Simona pentru Parlamentul African! Ole, ole, ole!
Video-ul cu candidatura Simonei aici >
România pentru Parlamentul African
Video-ul cu candidatura EBei ,aici >
REALITATEA.NET – Elena Băsescu a demisionat din PD-L şi va candida ca independent la europarlamentare
Genial. Am ras sincer la ambele. Problema ar fi ca primul e creat ca sa ne radem, dar al doilea…teoretic nu prea.

Sandaluta piciorusului fetitei.

NU mai suport diminutivele! Ceva mai slinos si mai diabetic decat utilizarea diminutivelor in exces este aproape imposibil sa existe in ceea ce priveste limbajul.

Exista(rare!) circumstante cand acestea sunt necesare, insa ele sunt in 9 cazuri din 10 inutile, ridicole si prostesti.

1.  Buletinele de stiri.

Un copil aflat intr-o situatie nefericita va fi automat “micutul”, “micuta” si orice componenta a corpului sau va fi, desigur, diminutivata : “piciorusele”,” manutele”, “ochisorii” etc.

2. Duduile la cumparaturi.

Chiar acum doua seri, tot schimband canalalele, am nimerit la Euforia unde o individa facea cumparaturi. In 2 minute, cat am rezistat, am numarat 7 diminutive : “Sa vedem acest maiouas”, “Uite o gentuta”, “draguti pantalonasii” , ” hmm..ar merge niste pantofiori negri”, ” rochita asta e tare frumoasa”, ” tinuta o putem completa cu o curelusa”, “ar merge oare un sacouas?”. Invariabil, fiecare obiect pe care il vedea era diminutivat. Niste alintaturi gretoase si fara rost. Si asta nu se intampla numai la tv. Ti se ridica parul din nas cand auzi ditamai  gloabele  ca folosesc cuvinte precum “sandalute”,”pantofiori”,”posetuta”. Am auzit/vazut cu ochii mei cum o prea grobiana fiinta isi numea pantofii sport  “adidasi”. Cu accentul pe DI !

Nu se cade, cand ai 100 de kile in viu sa iti diminutivezi hainele. Fara discriminari, dar o foaie de cort, pardon, o bluza nu va fi niciodata bluzita…doar in  Brobdingnag cel mult. In cel mai rau caz hainele bebelusilor pot suferi astfel de alinturi.

3. La magazin

Romania e o tara a extremelor. Daca nu dai peste o vanzatoare ciufuta, care parca e peste masura de enervata ca indraznesti sa cumperi ceva, ai nesansa, da, nesansa, sa dai pe cineva  ingrozitor de cocolositor. Se nimereste cate o persoana pe al carei contract de munca e probabil o clauza privind cantitatea de zahar din conversatie.

“Va dau si o gumita? , “Un suculet, de care sa fie?”, “Poftim painica”. Cum ar fi sa auzim si “biscuitei”, “tigaruse”, “apica”, “zaharel vanilinat”, “piperusul”,”crenwusticii”? Ingrozitor.

4.Dragostea ostentativa si in exces.

Cand “iubirea” iti intuneca ratiunea, cand esti disperat sau cand pur si simplu nu esti indragostit/a si vrei sa joci bine rolul, trebuie sa te lingusesti. Cel putin eu asta observ la tot mai multe cuple….pardon, cupluri. “Iubitel” ,”puiut” , “ursulet”. Totul devine diminutivat. Indragostitii beau suculet si cafeluta, mananca ciocolatica si folosesc parfumel.

5. Bucatarii ratati.

Specia de bucatar adus la televizor, care vrea sa-si arate cu orice pret iscusinta gastronomica, simtul deosebit, pasiunea, chemarea…. prostia.

“Astazi vom gati o ciorbita”, “Da,putem pune si o rosioara” , “Salamiorul afumat merge la pizza”, “Dregem ciorbita cu smantanica”, “Putem servi cu castraveciori la otet” ,”Vom praji niste carnaciori” ,”Mamaliguta e mai buna moale”…

Sa inteleg si eu. Mamaliguta e mai buna decat mamaliga? Carnaciorii sunt mai finuti decat carnatii? Cartofiorii sunt rudele nobile ale cartofului? Ce pui in farfurie devine brusc mai mancabil daca schimonosesti numele preparatului?

Nu pot sa nu imi aduc aminte de o reclama cretina la iaurtul cu branzica de vaci.

6.Accesoriile

Inelusurile se pun pe degetele. E un fel de “Ana are mere”.

Lantic, bratarica, cercelusi, margelute, clamite .Toate sunt mici indiferent de tonaj, mai ales ca traim in deceniul fara numar,cumetre!

Gata.Ma duc sa imi trag pe mine o bluzita si sa ma incalt cu niste pantofiori ca plec acusi cu iubitelul sa bem o cafeluta. Mi-a vazut cineva cercelusii sau imi las doar lanticul?[ NOOOT]

…Am uitat!

Uitarea este un fenomen psihic normal si necesar. Asta asa, ca sa ma dau eu mare ca stiu psihologie. Nu.

Am impresia de ceva vreme ca memoria mea e la menopauza. Da, variant “free trial”.  Ori memoria mea o arde prin Miami la soare si se joaca cu posesoarea. Ori e o fata mare care face pe neprihanita. Memoria mea este verisoara cu mimoza pudica.

Nu, nu am probleme in a invata pentru scoala. Ba din contra. Citesc odata,maxim de doua ori si e suficient pentru a putea asimila, structura si pune materialul la baza unei dezbateri.

Nu am uitat zile de nastere,numere de telefoane( atatea cate or fi prin capul meu), numele cunoscutilor,orarul scolar. Nu am uitat ce am facut acum un an, nici acum doi ani. Nu mi-am uitat copilaria. Nu am uitat intamplarile din scoala generala si cea gimnaziala. Nu am uitat cat costa un anumit obiect, nu uit versurile cantecelor, nu uit chipuri. Ba chiar ma trezesc uneori ca am in cap chipurile unor persoane care au trecut o singura data prin fata ochilor, ma trezesc ca aud replici nesemnificative ale unor persoane nesemnificative, realizez ca stiu numere de telefoane si adrese care nu imi folosesc, realizez ca pot povesti intamplari cu lux de amanunte,petrecute acum cativa ani.

Stiu povestea cu tonalitatea afectiva, cu semnificatia perceptiei care primeaza in fata obiectului perceptiei.Nu e asta. Cred.

Am incercat sa pun fenomenul in carca primaverii, a vremii, a dispozitiei sufletesti, ba chiar si asupra naparlirii cainelui Dingo.Ceva este.

Astazi mi-am uitat ochelarii acasa. Cum e sa pleci dimineata, fara ceva-ul pe care il ai in fiecare zi, ceva care a devenit o rutina. Nu am realizat ca nu ii am pana nu mi-a facut observatie o colega. Nu a fost imposibil fara ei, nici extrem de greu, ci nitel cam obositor. Sunt obisnuita sa vreau toate detaliile.  Ma consolez cu gandul ca intr-o zi o colega si-a uitat ghiozdanul…

Sa iti uiti si manualul si caietul la un anumit obiect cred ca e ceva obisnuit in randul elevilor, numai ca eu nu pateam asa ceva.

Uit secvential. Uit daca am mancat, uit ce am mancat, uit cu ce m-am imbracat ieri, uit daca am inchis robinetul, uit daca am inchis frigiderul,uit daca am inchis calculatorul, uit daca am lasat placa in priza,uit daca m-am dat cu fond de ten pe toata fata,ma trezesc ca ma dau cu antiperspirant numai la o axila,imi uit servetelele pe birou, uit pe cine trebuia sa sun, uit ce trebuia sa zic, uit daca am zis ce trebuie, am impresia ca am zis ce nu trebuie…. s.a.

Chestia amuzanta oarecum e ca niciuna dintre aceste forme ale uitarii nu ma afecteaza in mod practic. De servetele fac rost, robinetul e mereu inchis, frigiderul la fel, scot tot din priza, incui mereu usa, zic mereu ce trebuie sa zic, sun in timp util pe cine trebuia, machiajul nu arata naspa, calculatorul e si el inchis…totul este in regula sau se face in regula. Singurul domeniu afectat este orgoliul meu.Nervii mei sunt orgoliosi si irasicibili. Ma satur uneori sa rememorez la nesfarsit lucrurile pentru a sti ca totul e ok.

As mai pune iar totul pe seama unor deprinderi primare si chiar pe seama unei perioade mai ciudate.

Nu fatalizez, uneori totul ia o turnura haioasa.Cu toate astea, imi voi pedepsi memoria cu pretentii ludice si ii voi servi o portie cinica de lecitina.

P.S : in timpul acestui post nu am uitat cum ma cheama.

Like a person… spammed for the very first time!

Motto :Murdarirea este buna!

Am depasit de mult timp perioada primului contact cu Internetul, asa nu m-ar mai putea mira prea multe lucruri. Ce nu am reusit sa inteleg odata e care e faza cu spam-urile. Ok,ok, stiu ca e vorba despre niste mesaje nesolicitate, cel mai des cu caracter comerical. Printre lucrurile pe care nu le inteleg este de ce ai da click pe ceva de care nu ai cunostinta ca ai solicitat? Adica de ce as desface eu cu gratie mesajele despre viagra,imbunatatirea vietii sexuale,masaj thailandez, saltele ortopedice, seturi de cd-uri aproape moka, matrimoniale cand stiu ca niciodata nu am dat macar un search pentru asa ceva?

Cam cat e prost ar trebui sa fiu ca intrant pe Photobucket, de exemplu, sa apas avid pe fereastra clipocinda cu “1 message arrived!”? Cam cat de botanist sa tresalti de emotie internautica cand vezi pulsand pe ecran “Congratulations! You’re the 999999999999 visitor! You won!”.

Astea sunt cele la modu’ porc.

Mai sunt si alea soft, care nu bat atat de tare la ochi. Ca de exemplu dracia aia care ofera laptopuri de ani de zile prin tragere la sorti, daca raspunzi unui sondaj privind respectivul site.

Sa nu le uit pe cele care sunt precum gandacii de bucatarie,te simti inconjurat. Apar cu predilectie pe paginile cu versuri din melodii, jocuri on-line,sau quiz-uri.Ti se deschide volens-nolens o fereastra sclipicioasa care iti promite kile de glittere si smile-uri, screensaver-uri cu caprioare duioase si wallpapere cu Angelina.

In ceea ce ma priveste, reclamele care te violeaza fara sa te intrebe cat e ceasu’  intra in aceeasi oala. Sunt inofensive, nu sunt infestate si nu iti promit nimic moka. Dar iti apar instant, se gadila daca treci clickul peste ele, iti ingreuneaza citirea unui site, au music player ascuns samd.

Cum sa te simti uscata gandindu-te la masina in leasing avantajos in timp ce mananci ciocolata si bei bere,privind la nou lcd de 100 inch,in timp ce zbarnaie telefonul ultra-modern de langa ceasca cu alintaroma ce se evapora anihilata de ultrainteligentul odorizant, cu alte cuvinte.

Spamurile de tip mail sunt foarte foarte enervante. Confirmari de inregistrare si mesaje private de  pe site-uri de care nu am auzit,  oferte la pastile minune, cursuri de limbi straine, ceaiuri care imi vor schimba viata. Adaug invitatiile de la indivizi carora le-am dat ignore de 2 ani sa ma inscriu pe nu-stiu-ce retea de socializare. Nu ma intereseaza!

Ultimul spam-hit, care culmea, imi ciuruieste o adresa de gmail pe care o folosesc foarte rar este cel conform caruia mi-a fost inchis contul de la Raiffeisen. Nu numai ca nu am cont, dar nu stiu daca am intrat de doua ori in viata mea in vreo sucursala de-a lor. Deci nu pot sa ma ingrijorez pentru niste bani pe care nu i-am avut niciodata.

O fi reclama sufletul comertului insa eu inca mai cred in reclama inteligenta.Nu un pic frustrant sa stii ca promovezi un produs idiot unor oameni idioti?

Nu e un pic de foarte porc sa stii ca raspandesti virusi, asa, de treci codrii de arama, doar pentru ca esti:

a)un hacker mic,prost, plin de cosuri si nebagat in seama;

b)adminul unui site de 2  lei;

c)proprietarul unei marci care nu se vinde decat prin traducere in limbajul ‘dang-dang’

Ce e oarecum trist e ca  si marci consacrate,pe care le recunoaste si strabunica in ultimele momente ale vietii, apeleaza la astfel de artificii.

Si daca am fost sufiecient de varza cat sa nu fiu coerenta, iata rezumatul.

Ma enerveaza:

1.Emailurile de tip spam cu reclame (ce contin adesea virusi)

2.Emailurile cu invitatii in retele de socializare

2.Paginile de Internet  care se deschid automat

3.Reclamele agasante ce impanzesc ecranul

4.Chestiile care iti repeta invariabil ca ai castigat, ai castigat ,ai castigaaaat!