Poveste de cartier II

Intr-o seara de 25 februarie am primit o provocare de la George de a continua o poveste. O poveste inceputa aici.

**

Mi-am muscat buza de jos si am lasat sa imi cada o suvita de par in ochi. M-a salvat de o cautare zadarnica a unei grimase multumitoare atat pentru orgoliul lui dar si pentru scaparea mea. Stia ca nu imi place sa imi umble in telefon.As fi putut folosi acest argument ca sa stau bosumflata tot restul zilei si sa invart atent lingurita in cana de ceai. Avea expresia unui student care a pierdut trenul.Nimic care sa tradeze o durere launtrica ametitoare. Si-a tras ceva pe el si s-a dus sa se spele pe dinti.A sarit tacut la laptop,fara sa pot ghici vreo intentie pe fata sa.M-am dus sa fac o cafea.Ceva din fierbinteala cozii ibiricului anunta o panta a gandurilor pana nu demult straina de mine.

Asa cum caldura se raspandea difuz, infierbantand smaltul impersonal al vasului, ganduri mi se pralingeau pe peretii grosi ai constiintei. Intamplari sedimentate se integrau si deveneau corp comun.Nu obisnuiam sa imi fac astfel de procese. Era in fond doar o scapare.O scapare a unui sfarsit de decembrie cu 10 C. Ma obisnuisem sa fiu fata frumoasa cu acel zambet aparte, cu acea lejeritate in miscari ce era in stare sa aprinda usor. Niciun efort in plus fata de pasitul pe trotuar. Toti acei masculi cu fruntea transpirata fixandu-ma imi erau indiferenti, rareori gasind energia sa fiu capabila de ostilitate.Aceleasi complimente ieftine, luate ca dintr-o carte cu colturile rupte si reparate.
In timp ce bateam mecanic la casa stiam ca voi mai gasi inca un numar de telefon lasat.
Singura placere era sa le studiez caligrafia de multe ori caraghioasa.

Camasa lila pe care o cumparase sub ochii mei statea azi atarnata pe un umeras in dormitor. Cafeaua daduse in foc si doar sfaraiala ei la contactul cu ochiul de aragaz m-a desteptat din remuscarile aproximative care ma incercau.
Ceasca se indrepta spre mine cu o mana ce obisnuiam sa o gasesc atarnand dimineata pe perna mea. Aroma se apropia treptat, rabdator, inconfundabil. Aroma cafelei sau aroma lui, nu stiu exact de care ma bucuram prima data. Abandonand cursurile pe care le studiam absenta, am zarit coapsele lui Leo de sub boxerii stransi pe piele. S-a asezat langa mine si cu o miscare fireasca, dar ferma, mi-a luat foile din fata. Cateva secunde de tacere mi-au parut foarte lungi, trezindu-ma ca ma abandonez bratele sale. Degetele lui au inceput sa desparta carari prin parul meu .
- Stii… am zis eu brusc, aproape ca un efort de a ma rupe de uscaciunea gurii.
Demult.Nu ieri.A fost femult. Nu ai idee cat de satula eram de hartiile pe care le gaseam ca intr-un joc sub casa de marcat. Doar nu crezi acum ca mi-a pasat? Erai doar un alt amator de camasi lila. Au mai fost trei dupa tine si cine stie cati inainte. Adevarul e ca nu aveam chef.
………….

Orgoliul de prada tentanta mi se topea acolo,in garsoniera lui din Giulesti. Asternuturile din bumbac decolorat, furnirul patului in care imi zgariam zi de zi gamba dreapta, respiratia lui sacada, tigara stalcita ca un ceremonial pe pervazul ciupit de ploi.Covorul de la maica-sa si chiar ibricul cu smaltul sarit. Frivolitatea mi se topea in cele doua minute cat dura sa urc scarile.Sa ajung la el.

Acum realizez cat de departe era de idealul barbatului fara cusur pe care l-am desenat in adolescenta. Nu imi recita din Sorescu si… macar de si-ar fi stiut numarul de telefon pe de rost! Nu stiu. Prezenta lui, felul in care imi stalcea numele – Deana – imi drogau simturi imposibil de atins pe vreun centimetru de spatiu comercial.

Restul era doar fond. Nu aveam chef. Nu inteleg de ce am plecat de la el, asa cum nu inteleg de ce l-am cautat pe Leo. Nu stiu daca am ajuns sa il iubesc, dar in ochii mei ceea ce reprezinta el in cifre e doar o carte cu multe volume din trecutul meu ce nu ma mai atrage, dar pe care n-as vrea sa o pierd. Cartea Creatiei, in care nu mai cred, nu-i mai pot gusta stilul naiv si tenta apocaliptica, dar pe care nu sunt pregatita sa o las sub uitarea unui praf strain de ungherele mintii mele.

-Va urma-

ritm

Mainile tale black & white imi ating coltul gurii rosii usor blurate.Ne plastifiem,posterizam,devenim bureti si dungi oblice, ne amestecam in tonuri de red,ne tinem de mana, ne creste contrastul si ne scade luminozitatea.Iti rasar umbre adanci in par,pe umeri,pe brate si in varful degetelor. Mergem pe aceleasi strazi care ieri erau gri si care azi se scalda in verde inchis. Zeci de oameni ne privesc cu ochii lor fara iris.Priviri roz, albastre si galbui ca ultimul ceai se interesecteaza si isi analizeaza film grain-ul aspru si neprimitor.
Ea e A.A. O stiu de cand parul i se ondula timid ,ca o cascada sugrumata de elasticul discret. Din ferestre cadeau cantitati masive de glow care i se impleteau pe partea stanga,pierzandu-se la baza gatului, impartasind cu sternocleidomastoidianul ultimele resturi luminoase. Nu isi pusese rama dubla si nici sepia nu ii facea picioarele mai lungi si mai valabile. Pielii de un alb frustrant nu i se schimbase expunerea si nici sanii nu erau inca scosi in relief de o umbra accidentala. Graba de a adauga trei efecte inainte de a iesi prin x le-a nascut in liniste, fara sa le boteze.
E frumoasa si stie asta. Nu tenul pal ca spicul de grau pe moarte m-a facut sa ii recunosc perfectiunea.

Imi place,iti place,ne place,va place.Sa modificam,sa schimbam,sa editam,sa siluim,exectam,transam,intepam,murdarim,poleim,aprindem,stingem,calcam,
croim,desenam fotografii.
E frumos,necesar,sublim,magnific,tentant,splendid,profund,uimitor,genial
extraordinar,nereusit,regretabil,gresit,normal,irecuperabil.
Ne deghizam,ne schimbam,ne dam de trei ori peste cap si ramanem inghetati undeva intr-o oglinda a lui “Atunci”.
Ne amplificam/diminuam trasaturile, le uratim cu gratie si le innobilam cu nevinovatie vinovata.
Descoperim sensuri noi ale frumosului,noi drumuri pe care o linie curba le poate urma,noi zambete.Mai albe,mai largi.
Descoperim ochi mai tineri,mai veseli,mai negri,mai vechi,necunoscuti,mohorati,mai inchisi,mai cuprinzatori,mai imobili,impersonali,generosi,impenetrabili.
Guri mai pline,chinuite de sete,rigide,moi,netede ca o foaie de hartie,neregulate ca un pamant proaspat arat.
Siluete noi,cadre desprinse din realitati posibile,sori de imprumut,culoare transmisibila,crepuscul simulat,nisip mai oranj si mare mai albastra,cer mai tandru si ploaie mai disciplinata.Par mai rebel si obraji mai vii.
Urme mai adanci,asfalt mai fierbinte,vant capabil sa rascoleasca fiecare fibra a hainei.
Sublinieri.Adaugiri.Saraciri.

Ce ar fi daca maine fata alb-negru iti va zambi la coada la paine?Ce ar fi daca m-ai gasi surazand albastru marin? Palida de un galben cuminte ,cu ochii in umbre adanci s-ar uita la tine o trecatoare necunoscuta…Parcul ar deveni un dreptunghi degrade care isi topeste,blurat,banci intepenite in tus…
Ai putea sa numeri punctele de noise de pe chipul mamei tale si sa privesti prin corpul ei care isi pierde din densitate.

Te-ai obisnuit atat de mult cu astfel de imagini pe pixelii monitorului,dar nu fi sceptic cand ma auzi zicand ca ai impietri vazand toate aceste realitati virtuale in fata casei tale.
Si totusi ecranul…

Astenie o data, de doua ori, adjudecata!

Nu e minunat sa aduni toate durerile de cap si starile mai putin verticale( a se citi “abia ma pot tine pe picoare” ) intr-un singur cuvant, scurt, curat si eventual placut la auz? Ceva placut pentru vocea usor nazala a unei secretare pretioase din cale afara, ceva dubios pentru bunica-mea, ceva cu miros de lehamite pentru o femeie cu 4 copii acasa si un barbat smardoi.
Neincadrandu-ma in niciuna din categorii, pot afirma ca am o relatie de acceptare cu notiunea de astenie.
De cateva zile am inceput sa resimt simptome ale asa-numitei astenii de primavara.Un amestec de oboseala cu fluctuatii de temperatura, presarata cu senzatia de ciudata asteptare. Astept primavara, astept noul inceput.
Sunt genul de persoana cu pereti din sticla. Uneori aburita, alteori curata.De cele mai multe ori, starile mi se citesc pe chip si sunt in concordanta cu vremea/anotimpul/importanta zilei.
Cand eram mai mica nu prea dadeam atentie acestor schimbari de dispozitii numite pompos astenii de primavara/toamna, dar de cativa ani buni am inteles ca au un sambure maricel de adevar. Vreau sa cred ca nu e doar o perceptie tipic femeilor, pentru ca imi displac chestiile de tipul “Viziunea la feminin”. E drept, ne deosebim sub multe aspecte, dar nu e cazul sa trasam linii de dragul de a consuma creta.
Somnolenta din dupa-amiaza asta ma face sa imi doresc o arestare la domiciliu de macar o saptamana. Sunt rezonabila. Mi-as dori sa ma aflu in atatea alte locuri. Pe malul marii, desenand cu degetul fete zambitoare in nisip, curatandu-mi unghiile in apa rece si domoala, ca o pensionara care croseteaza. Sau in mijlocul unei pajisti alpine, cautand flori albastre. Ma multumesc cu perna din dotare si cu timpul scurs in ceasca de cafea.
De ceva vreme, in fiecare dimineata, incerc sa gasesc o noua motivatie trezitului. Ce ma asteapta nou azi? Nu mi-am raspuns niciodata.Nimic altceva decat “hai, e si 17.asta e”. Multe dintre lucrurile pe care le facem mecanic, dintr-un simt al responsabilitatii de provenienta incerta, sunt doar un manunchi de baloane carora le dai drumul si dispar. Nu lasa dâre.

Placinta cu mere

Uneori ma gandesc daca nu cumva intreaga existenta personala/colectiva, terestra/cosmica nu s-ar putea reduce la simboluri empirice, la gramezi de materie carora i-am atribuit o denumire, fara a ne putea argumenta alegerea facuta.
Una dintre notiunile care nu conteneste a-mi zgandari intrebari cicatrizate este fericirea. Definitiile fericirii date de mine, de tine, ar putea alcatui un almanah al diversului uman. Ar deveni cea mai necitita carte din lume. Nu te-ai aventura sa o rasfoiesti, de teama ca miile de pareri sa nu iti altereze viziunea proprie. Crezi in ceva despre care iti spui egoist ca nu poti atinge, dar te rusinezi de cele doua cuvinte rostite sincer: “sunt fericit”.
A fi sau a nu fi e o intrebare cu adevarat dureroasa, care depaseste granitele scriiturii shakespeariene.
Nu poti minti spunand ca nu te bucuri din nimic dar parca nici nu iti poti permite sa afirmi ca ai gasit-o. Fericirea de azi nu ramane si maine in aceeasi functie. Si marea cautare continua.
Vrei sa iti faci o lista, dar nu reusesti.Ai putea spune in graba cateva notiuni care iti fac simturile sa tresalte. E o hora a lui da sau nu.
Pentru mine azi fericirea e o placinta cu mere.
In asperitatile aluatului gasesc damburile, stangacia incercarilor de a o gasi.Dintii fac un efort mediu de a-l strapunge. E la indemana tuturor, s-ar zice.Ajungi la umplutura dulce-acrisoara de mere.Un gust catifelat, dar variat pe masura ce mesteci ,face cunostinta cu papilele tale.Cu fiecare mestecatura greutatile, obstacolele si placerea se imbina si devin unitate, incat nu poti separa cauzele, ci doar efectul.Descoperi in gustul de un minut veselia acrisoara,melancolicul aramiu al merelor rase, gustul dulce al zaharului vanilat.Zaharul intotdeauna poleieste, acopera, imbraca.Nu e fond, ci doar forma.
Dupa ce ai inghitit mintea ta produce stari pe care nu le-ai putea scrie nici cu toata cerneala din lume.Fie pentru ca nu te atingi de ea, fie pentru ca o consumi.
Dupa ce ai inghitit, fericirea poate sa nu mai fie o placinta cu mere.
Dai vina pe bucatar, pe zahar, pe oua, pe mere, dar niciodata pe simturile tale. Si daca ajungi sa recunosti ca problema e la tine? Nu stii ce vrei, esti idealist, esti pretentios, esti ciudat sau poate doar om.
Scrii si stergi si privind radiera suprasolicitata constati ca esti condamnat unui intens, permanent du-te vino al cautarii.
Seninatatea sau infricosarea o hotarasti tu.

Cu doi de i.

Imi scotoceam buzunarele hainei si am descoperit o factura.Vazandu-mi numele am zambit intr-un colt al gurii,asemenea unui caine care a studiat despre Pavlov si il doare la basca cand se aprinde lumina.
Nimic nou.Numele de familie imi este frecvent stalcit in scris.
Am un nume de familie tipic moldovenesc.Sunt Acuiva.A lu’ una Simina,care sa fiu al naibii daca stiu cine a fost.Tata radea odata zicand ca radacinile sunt undeva la o tanti care a facut un copil din flori.
Pe langa faza cu notarul beat,care s-a ingrijit ca fiecare dintre cei trei frati(bunicul meu si ceilalti doi) sa se numeasca diferit ( Asiminei,Asiminii,Asimine) ideea e ca numele meu de familie este din punct de vedere gramatical gresit.Asiminei este,intr-adevat corect.Insa ma cheama Asiminii.C’este la vie,mon cher. Ma cheama mai moldovenesc decat moldovenescul A lu’ cutare.
As dori sa fiu crezuta pe cuvant atunci cand spun Asiminii.Nu pe bune,ma straduiesc sa nu imi pronunt numele cu accent.
Ma mai si satur sa ma numesc “Georgiana Asiminii.Cu doi de i dupa n.”
Tragedia mea patetica(luati sensul englezesc al cuvantului) e jenanta privita dintr-un anumit unghi. Asta sa fie cea mai mare problema a mea,pana la urma.

Ca tot am adus subiectul asta in discutie,fara a fi in vreo pasa narcisista, mi-am adus aminte de unele lucruri haioase din copilarie.
Cand eram la varsta la care visam ca o sa am copii, incercam sa alatur numele de familie unor prenume care imi placeam, sa “vad” cum suna.Cand m-am prins ca e posibil sa ma si marit( asta tot cu multi ani in urma),atasam prenumele meu de anumite nume apartinand baietilor care imi picau cu tronc.
Pe la vreo 10 ani am trecut la stadiul “la catalog sunt mereu pe prima pagina”.Imi ziceam ca as vrea sa port un nume de la capatul alfabetului si sa stau bine-mersi la coada.
Intre timp lucrurile s-au schimbat si nimic nu imi mai suna neobisnuit.
“Cu doi de i,va rog”.

“Prosti,da’ multi”

A vorbi si mai mult despre politie decat se face deja,e de prisos.Frectie la picior de lemn,nimic altceva.Romanii devin incet-incet o ceata de contestatari ai organului.
Asta nu inseamna ca posesorii de cascheta imi sunt cumva indiferenti sau ca nutresc cumva sentimente profunde de respect civic pentru ei.
Astazi,in timp ce ma intorceam de la scoala(mai devreme cu o ora),pe o distanta de aproximativ 200 de metri am dat nas in far cu 3 masini de politie,dintre care doua erau de rutiera.Ce faceau?Una dintre ele supraveghea intersectia din apropierea liceului,iar celelalte doua stationau goale.
Fiind o zona de un trafic nu foarte intens,cu exceptia orelor cand vin si pleaca elevii, nu prea am vazut sensul .
Intr-un oras mic, o asemenea desfasurare de veste verzui la o ora pasnica,intr-o zona relativ ferita de cine-stie-ce trafic, mi se pare exces de zel.
Si poate coada vacii nu are treaba cu Prefectura, dar daca tot se doreste inducerea ideii de siguranta, as prefera ca politia de proximitate sa bata drumurile seara si nu numai, in special in zonele laturalnice.
Ceea ce numeam odata siguranta unui oras de provincie sub 30000 de locuitori incepe se dizolve ca o aspirina efervescenta.Nu o data a trebuit sa ocolesc o anumita strada,la o anumita ora,din cauza unui anumit grup/ unui anumit individ dubios.
Totusi,si rutiera are de treaba,in afara de a vana pietonii indisciplinati,recte babe care isi fac de cap in fata Bancii Raiffeisen.
Ar putea, in special vara, sa se preocupe de pseduo-cojonistii care fac liniute/”drifturi” in fata postei cu masina lu’ taticu.Dupa ora 12-1 se cred la Top Gear.
Nu am chef sa pozez in moralista lu’ peste prajit, insa unul dintre lucrurile care ma dezgusta este falsa preocupare.

Avicola nu e acasă.

Un mister nedesluşit de neuronii mei paralitici rămâne utilizarea mai mult decât libidinoasă a apelativului “pui” ,pentru iubitul/iubita ta.
Toate apelativele zootehnice diminutivate şi înmuiate în borcanul cu miere ma enervează îngrozitor,de fapt.
Ca şi cum nu ar fi de ajuns,unii mai diminutivează deja odiosul “pui”,rezultatul fiind un “puiutz” de toată frumuseţea.
Adică ce trăsătură de caracter/fizică a partenerului îţi poate inspira asta?Nu zău.Găinile sunt proaste,ciupesc şi miros urât.Refuz să cred că duce la extaz pe cineva mirosul de şosete nespălate.
Situaţia devine mai tragică dacă “puiuţul” tău e de fapt un malac de un quintal jumate,cu ceafă groasă şi cu “I LOVE MIMI” pe braţ.
Mai apare o a doua variantă de mare patetism:”ursuleţ”.Înţeleg că îţi place să îi mângâi părul stufos de pe spate,dar chiar nu simt nevoia să împărţim experienţa.
În aceeaşi categorie,din punctul meu de vedere,intră “iubiţel”,”iubi”,”pisi”,”motănel”,”guriţa”,”scumpi”,”iubire”.
NU te opreşte nimeni şi nimic să îl alinţi în cele mai bizare moduri cu putinţă,sfidând limitele penibilului,dar chiar mi se pare foarte ieftin şi dezgustător să aud/văd aşa ceva în public.Eu ştiu,probabil izmenele îţi ard în flăcări,ochi alunecoşi,inimă zburdalnică,dar pe noi ne interesează puţin spre deloc.
Probabil că şi amantele lui Terente l-ar fi alintat “godzilla mică şi pufoasă”, nu ştiu.
Morală: Profunzimea iubirii(dacă există vreun strop pe fundul borcanului) nu se măsoară în indicele glicemic al vocabularului şi nici în acurateţea cu care faci inventarul grădinii zoologice.

Oooooo…tv.

Și când credeam că în materie de televiziune nu mi-au mai rămas prea multe de văzut,sâmbătă și duminică am realizat că sunt foarte departe de a face o astfel de afirmație deplasată.
Chiar începuse să îmi fie “dor” de vremurile când în studioul lui Dănuț-în direc-înregistrat-și-în-reluare se perindau indivizi care mai de care mai “savuroși” prin prostia lor.Serialul Elodia,Serialul Diana Malos…”un’te crezi ba’ băiatule ,în Războiul Stelelor?” au răpit din spontanul cretinismului vrac.
Cum butoneam telecomanda serile trecute după o săptămână de semi-abstinență teve,am ajuns și pe OTV.
Trebuie să admitem că e un fel de plăcere sadică să zăbovești măcar vreo 5 minute pe acest canal,în alungarea plictiselii.Că de urmărit o emisiune întreagă nu cred că s-a aventurat cineva.
Titlul cu majuscule și bolduit mi-a sărit în ochi imediat :”ÎNDRĂGOSTIȚI-VĂ ÎN DIRECT !” Pe burtieră :”Puteți veni în studio să vă găsiți jumătatea”.
Nu e genial? În dormitor,pardon,studio erau invitate două dudui trecute,și un fante cu o pălărie roșie în cap,mestecând la modul porc o ciungă. Diaconescu,cu zâmbetul lui absolut fermecător îi ațâța să varse tot, “asl pls” ,vorba aia.Sunau diverși nefericiți dornici de combinații.Apogeul a ceea ce am urmărit eu preț de 15 minute a fost intervenția în direct a unei “doamne” ce pretindea a avea 33 de ani cu o voce în mod evident bătrână.A lălăit ceva în stilul Mariei Ciobanu, a dat niște date despre cum arată și a mințit că vorbește rusă.Palariosul se dădea francez,întrucât lucra de 12 ani ca ospătar în Franța.A uitat el Raducioiu româna în 2 luni! Un cuvânt în franceză,două în română,trei clefaituri și i-a smuls promisiunea duduii de a veni în două ore în studio.Stătea în Brăila.Aproape.
Duminică seara desertul. Pe la 11 și ceva,când am nimerit pe mirificul și mereu surprinzătorul post de tembeliziune, titra :”VREA SĂ FIE STAR PORNO LA 65 DE ANI”. O bunică cu țâțele până la buric,cu o perucă blondă-electrocutată, cu o îmbrăcăminte gen Moulin Rouge made în Rahova împărtășea câte ceva din experiența-i sexuală.Mare lucru nu am apucat să pricep;cică deja ar fi turnat un film,face sex pe bani,are 4 iubiți,a fost profesoară și e atotcunoscatoare.A început să deșarte dintr-o pungă de plastic înflorată niște cărți.Suplimente de la ziare,cărți de sexualitate,brosuri cu bancuri….și alte “clasice”.Doamna,cu un zâmbet și un chicotit permanent,părea a ști totul,începând de la dubla penetrare,până la zacuscă de vinete,de la problemele cuplului la întreținerea epidermei.Deține și secretul tinereții: nu fumează,nu bea,mănâncă o data pe zi și … face mult sex.Abia aștept să trec pe la bunica-mea,să îi transmit…ce pot sa comentez mai mult.
Au început să sune diverși libidinoși care îi promiteau contracte de actriță porno,prilej cu care am aflat că doamna practică sex total.Mi se făcuse deja greață de la atâta geriatrie deviantă așa că mi-am oprit curiozitatea otevista.
E fascinant ce se întâmplă. Așteptăm cu intensă curiozitatea erecția în direct a lui nea’ Petrică, analiza periei de curățat WC-ul din baia Magdei și studierea la microscop a vomei găsită pe traseul Rucar-Bran .

Nasc,deci exist!

E un subiect pe care mă țin de ceva vreme să îl abordez.De vreun an-doi,pseudo-vedetele româniei o țin într-o horă penibilă a maternității.Suntem efectiv agresați de ruperea apei în lanț a unor curve obscure,neveste de fotbaliști locatari de Bloc Notes,cantacioase cu țâțele vulcanizate,pitipoance cu mâna în erecție și moderatoare de a colțul blocului.Miracolul nașterii….poftim? Care e marea scofală ,că nu reușesc să pricep? Sentimentul maternității,bucuria primului scâncet… hai mă lași? Nu pot procesa care e chichița.Ce e atât de spectaculos în a face un copil?Ce e atât de savant și și deosebit? Nu știam că statul cu roatele în sus se pune la categoria de activități ieșite din comun.
Granița dintre jagardea făcătoare de nimic,dar mai polivalentă în acte decât însăși Sala Polivalentă la doamnă respectabilă,cu burta la gură este foarte subțire.Eu cred că are grosimea latexului.
Dacă mai ieri erai blamată pentru activitățile nu foarte ortodoxe,nașterea unui copil te transformă în femeie matură,mamă eroină.
Anul trecut au născut o serie de individe,despre care s-au consumat cantități industriale de tuș,acum se mai află câteva pe lista de așteptare însă am ajuns la un apogeu.A născut Adelina Elisei !!!!!!! Să nu îmi spuneți că nu ați aflat, că stricăm prietenia.
Am stat cu sufletul la gură.Ba făcea sarmale în foi de viță,ba i-a luat pătuț lu fiică-sa de N mii de euro,ba avea convulsii,ba grețuri,ba poftea la murături,ba avea Chivu diaree de emoție….și nașterea plutea grav asupra existenței noastre de nimic,asemenea unui nor îmbolnăvit de furtună.
Dar de vineri m-am liniștit. A născut ” ofetita superbă de nota 10″.Invariabil.Dacă ești odraslă de vedetă,poți să fii sașie,să ai trei mâini și patru degete că ești superba și de notă 10.
Acum curiozitatea-mi nemiloasă a mai aflat că a cheltuit 10000 euro cu nașterea.I-or fi placat colul uterin cu Swarovski ,mă gândesc.

Știrea nașterii a devenit centru de gravitație și al grupajului sportiv.
Fericirea de tată a lui Chivu eclipsează toate jafurile armate,transporturile de azotat de amoniu posibile.Și criza e mic copil.

Deși admit faptul că presa de monden din România este foarte agresivă și în principiu de rahat( deși o citim din curiozitate românească),cred cu tărie că te mai poți feri de ea.Adică să te scarpini numai atunci când te mănâncă.
Când vrei publicitate,e posibil să nu mai fii în stare să o duci în spate.

Cât despre acest fenomen exploziv al nașterilor în rândul vipurilor de carton,mi-e silă. În afară cazului în care ești infertil/a ,nimic pe lumea asta nu te oprește să faci un copil.Mai ales că procesul procreării este atât de agreabil,nu-i așa?
Numai că ar trebui să știi că după 9 luni de mângâieri pe burtă,poftă de gogosti,atenție sporită,fericire tâmpă te mai așteaptă scutece murdare,insomnii reactive,cantități intimidante de bale.Asta dacă nu ai buzunare adânci și face altcineva treabă în locul tău,tu putând să păstrezi eticheta cu mândrie,în timp ce îți bagi botox în bot.

Pentru multe dintre specimenele astea care fac copii de impresie artistică,le anunț cu sinceritate că am un mare regret.Acela că nu rămâi însărcinată de la sex oral.Ați avea regimente întregi de copii,să va ajungă și să va întrețină vanitatatea de silicon.

Joi

Incerc sa fiu cat mai scurta si cuprinzatoare in seara asta intrucat ma grabesc cat mai repede sa fac o baie,sa beau un pahar de lapte si sa termin cartea care nu m-a lasat sa dorm ieri si azi la pranz.Mi-am invatat in graba la istorie,fara nici cel mai mic chef ipotetic,am facut cateva schite si am ramas cu 70% in cap.
Saptamana asta a trecut repejor.Greu tare cu trezitul la 6:15,mai ales cand te culci tarziu,din diverse motive.La noi in clasa e un schimb de carti de te doare ceafa din cauza curentului.S-au cam adunat in ultima vreme lecturile “obligatorii” ,ba la latina,ba la literatura engleza.Si maine avem si literatura universala. Eu..am inceput 3 carti si le citesc cu foarte mare subiectivitate.Bineinteles ca “Satyricon” e pe ultimul loc.:P
Ieri la radio nu a fost mare branza.Am avut o stare mai proasta toata ziua asa ca nu m-am bucurat cine stie ce nici de muzica din playlist.
Vremea asta fluctuanta incepe sa ma enerveze tot mai tare.Ma simt ca intr-un film prost.
Simt nevoia sa imi mai iau vreo doua perechi de cercei.Ma binedispune actiunea.
Cum ma simt acum?Neutru.Putin obosita,putin vesela,putin melancolica si putin grabita.Grabita sa fac cat mai multe lucruri.Nu stiu de ce,dar am senzatia aia ca nu e destul ce fac niciodata. In fine,e alta poveste.
Ziceam ca spun putine si iar am “palavragit” mult si aiurea.
In doua zile am primit doua lepse. Una de la Lira si alta de la Denisa.Mi-au placut,asa ca le “execut”
1.Deschizi Winampul,il pui pe Shuffle.Ai niste intrebari si vei raspunde cu melodia care iti apare dupa ce dai ‘forward’.Incerci sa comentezi situatia rezultata.
Here we go:
1. Cum te simţi astăzi?
Serj Tankian- Saving us
Da,vreau sa fiu salvata din orasul asta.
2. Vei ajunge departe în viaţă?
Zdob si zdub -Videli noci

3. Cum te văd prietenii tăi?
Reamonn-Supergirl
=)) Asta chiar a fost tare
4. Te vei căsători vreodată?
Abba-Money,money,money
=)) din nou. Love,love,love mai bine zis.Dar actul tot nu il semnez
5.Care e tema preferată a celui mai bun prieten?
Vanessa Paradis- Que fait la vie
I se potriveste Oanei,intr-adevar
6. Care e povestea vieţii tale?
James Blunt-Wisemen
Baiii
7. Cum este în liceu?
Shades Apart-Stranger by the day
Sunt nitel misterioasa,asa ca…
8. Cum poţi avansa in viaţă?
Gorillaz -Feel Good
Perfect! La asta lucrez :cum sa ma simt mai “good”
9. Care e cel mai fain lucru la prietenii tai?
Holograf- Ramas bun
Sunt statornica in general…
10. Ce se preconizează pentru weekend?
Joan Osborne- What if God was one of us
Ca de obicei,intrebari existentiale
11. Ce cântec te descrie cel mai bine?
Mondial-Atat de frageda
=)) What the fuck?
12. Dar pe bunicii tăi?
Beatles- Don’t let me down
13. Cum îţi merge în viaţă?
Edith Piaf- Non,je ne regrette rien
Nu e chiar asa,din pacate.
14. Ce melodie îţi va cânta la înmormântare?
The ting tings- Shut up and let me go
GENIAL =)))
15. Cum te vede restul lumii?
The Cardigans- Do you believe
16. Vei avea o viata fericita?
Panic at the disco – There’s a good reason these tables are numbered honey(…)
“and keep telling yourself ‘I’m a DIVA’ ” =))
17. Sunt persoane care te doresc in secret?
Iris& Paula Seling – Lasa-mi-te
)
18. Ce ar trebui sa faci cu viata ta?
Plain White T’s -Hate
oare?;))

Super tare,m-am amuzat pe cinste.

2.Leapsa de la Denisa.
Trebuie sa aleg o reclama care imi place.
Hm,sunt multe.
Astea ma fac mereu sa rad ca o proasta:

Sigur ca sunt si altele,dar m-am oprit la acestea.

Nu voi transmite de data asta lepsele,pentru a nu creea un “cerc vicios”,intrucat au fost cam multe lepse in ultima vreme.Doar daca vrea cineva din proprie initiativa.
Noapte buna