Mi se intampla deseori sa ma ratacesc printre propriile-mi ganduri. Sunt un amestec eterogen de chestii care vin,trec,lasa urme,se autodistrug si dispar ca si cum nu ar fi existat. Sunt un teren plin de vanatai, dar care asteapta cu toatea astea zgarieturile cu adevarat interesante ce te fac sa devii masochist.
Sunt multe tampenii pe care oamenii le spun,insa merita a nu fi uitata replica ” despre mine nu sunt multe lucruri de spus”.O fraza pe cat de banala,pe atat de eronata. Omul,psihicul lui, intreg universul ce se zbate in fiecare din noi este o lume fascinanta si complexa…[chiar si mizeriile sociale au partile lor interesante]. Nu vreau sa sune a teorie umanista, nu slavesc omul deasupra tuturor, ci doar sugerez ca o intronspectie atenta scoate la iveala lucruri nebanuite.
Suntem la fel,dar totusi atat de diferiti![ e aproape un stereotip, pe care nu mi-l asum].
Nu stiu daca spiritul, este un blanc cand te nasti si numai ceea ce faci pe parcursul vietii iti va grava urmele ce te definesc, nici nu pot sustine ca baza genetica e definitorie; e un mister in cazul caruia nu ma pot lansa in supozitii plictisitoare,doar pentru a mai scrie cateva randuri in plus.
Cert e ca oamenii percep diferit ceea ce li se intampla,ceea ce vad.. sunt oameni care traiesc clipa, sunt oamenii care “isi aprind lumanarea de la ambele capete” si oameni care leviteaza deasupra vietii ,observand`o pasiv,fara bucurie sau intristare.
Tocmai am facut o zeama lunga de cuvinte,scrise cine stie daca macar pentru mine.
In general se trag concluzii,daca ar fi sa fac una… trebuie sa iti exprimi trairile pentru ca timpul poaste sa nu te mai ajute si sa iti permiti ,macar din cand in cand…sa traiesti cum simti.
