Fara nume…

Resimt si acum ranile de ieri
Mi s-au sapat carari tocite-n suflet
Mi-au inghetat expresiile in gene
Si toate drumurile duc in jos.

Un frig imi obsedeaza disperarea
Si aburi durerosi ma sting incet
Caci stiu cat de etern e golul
Si cat de efemera e tacerea.

Visez ca o naiva constienta
De visele absurde conturate
Si-mi plang tacand chemarea
Pe marginea unei balante mute.

Nu vreau nimic si totusi totul
L-as face-al meu pentru o zi
Sa cant, sa tac si apoi sa plec
Sa imbratisez nimicul.

Ploaia…

As indrazni sa iubesc ploaia
Sa stiu ca`si lasa umezeala
In uscaciunea gandurilor mele
As indrazni sa mi`o fac amanta
Si sa nu`i ofer nimic.
Mi`as spune ,fals,
Ca ne iubim fara credite in alb.
Nu`i dau nimic …raceala ochiului bolnav poate.
Naiva si tandra sa`mi ofere intaiele saruturi
Rascumparate in picaturi ce`mi ingheata pe buze.
Sa dansez cu ploaia`n ploaie
Si soarele sa ma tredeze de trei ori pe zi.
Nu intelegi ca nu vreau nimic?
In talpi mi`ai sapat rani
Nici azi nu stiu de ce ti`ai scos piunezele din suflet
Si le`ai lasat pe drum.
Sunt bolnava de praf umed ce`l visez si`l recombin in scheme bizare…
Iarba ma sugruma la fiecare nou inceput.
Am amanetat optimismul pe`un disc cu “Dans ungar”,
Si numar notele portativului epileptic.
Visez la ploaia ce pot sa o declin,
Sa o chinui pret de o vesnicie si ceva,
Sa ma invete nesfarsitul , sa o invat nimicul.