Broastele dauneaza grav sanatatii

Asta e din seria ‘ daca esti cascat, spune si altora’.
Fatalitatea trebuia sa se produca: daca pana acum frica mea de gaste, gaini, caini, gandaci, vaci, cai, porci si fobia de soareci/sobolani si broaste nu s-au soldat decat cu palide sperieturi, tipete prostesti, situatii penibile, atitudini copilaresti si cu cel mult un gandac de bucatarie gazduit pe limba(profitand de REM-ul meu, varianta e-canicula-si-dorm-pe jos/ apropo, au un gust oribil> nu incercati asta acasa)… inevitabilul s-a produs: frica mai mult sau mai putin intemeiata de ceva mi-a adus leziuni fizice. Ce bine suna asta… un usor iz de stirile de la ora 5, amestecat cu putin limbaj de politist semi-doct( scuzata-mi fie hiperbola).
Concret.
Cum stateam acum vreo jumatate de ora in fata blocului(back to basics) cu o colega, depanand amintiri din frageda pruncie, he he, in compania unor caise semi-coapte, am auzit fosnetul produs de o broasca si apoi am si vazut-o. Am amenintat-o un pic, dar ea s-a incapanat sa ne onoreze cu prezenta, ba chiar (cred ca asta a fost doar in capul meu) a sarit. Moment de gratie in care m-am ferit, am intrat in marsarier si am alunecat de pe treapta suficient de inalta incat sa cad bine si pe urmatoarea treapta, sa ma opresc gratie mainii mele drepte(una din rarele ocazii, dupa scris, cand dreapta mi-a fost realmente utila) la timp, inainte de a face cunostinta si cu a treia. Totul s-a petrecut foarte rapid, logic, incat singurul lucru pe care l-am vazut a fost perechea mea de ochelari, zburand ceva mai jos. Atunci am fost chiar mandra, ha!, ca am ochelari cu lentile de plastic.
Am inceput sa rad, colega m-a ajutat sa ma ridic si totul a fost ok. Ok, in afara de usuturimea sacaitoare pe care o resimt si acum. M-am ales cu niste zgarieturi lungi pe piciorul drept, cu pielea luata in doua portiuni si cu doua rani micute, dar al’ dracului. La lumina telefonului pareau floare la ureche, ba chiar lejere, dar credeti-ma ca mi-am inghitit si guma de mestecat de durere cand le-am dezinfectat.
Acum sunt bandajata, ca o eroina de scara blocului ce sunt, ranita, povestind celor cruzi patania plina de intelepciune potentiala. Imi dau seama ca ranile, in mod paradoxal, ii fac pe oameni sa se simta bine. Alta alura capeti cu un bandaj. Pe langa faptul ca te vei alege cu multicele intrebari din categoria “Vai,dar ce ai patit?”, vei avea posibilitatea sa tragi un zambet amar in coltul gurii si sa zici ca in reclama la laxative: “ei, mai nimic”. Celalalt va insista, curios fiind, prilej cu care tu ii vei povesti ce si cum. Iti vei atrage cateva kile de compasiune, in functie de profunzimea ranii, cadrul accidentului si marimea bandajului. “Si te doare?” e intrebarea care vine invariabil. Moment in care chestionarul devine grila.
Daca esti de sex feminin: a) Vai, super tare, ma usuturaaaa;
Daca esti mascul:
b) A, nu, e ok. O nimica toata de fapt. (in traducere din masculina in romana: Ma doare ca dracu’, da’ Baietii (nu) plang cateodata niciodata.

Cam atat de pe frontul de est. Maine fac update acestui post si tin poporul la curent cu numarul persoanelor interesate de bandajul meu. Pentru ca desi nu mai curge sange, e pacat sa nu fructificam o ocazie atat de tentanta a eroismului urban.
P.S. : Da,ma doare.

Update 1: Radem, glumim, dar nu parasim incinta .
Rana cea mai urata e chiar la incheietura piciorului, asa ca mersul nu e prea placut. Am dormit naspa, in cautarea unei pozitii ok.

Dansatorii surzi

Discutam, acum ceva vreme cu o persoana despre diverse. Printre altele, respectivul a emis urmatoarea propozitie: au inceput sa se mai miste lucrurile si prin muzica romaneasca.
Se referea, desigur, la muzica comerciala romaneasca. Asadar, se intelege ca remarca lui sfideaza orice logica.
Nu se poate vorbi despre inviere intr-un cimitir desfiintat. Nu vorbesc acum de cei care au fost buni si inca mai sunt prin ceea ce au scos in vremurile lor “bune”, nici despre trupele mai underground, care in fine, se straduiesc sa sparga tiparele cum pot. De obicei prin imitarea inevitabila a ceea ce vad “afara”. Pentru ca na, din nefericire, mereu suntem cu un pas in urma.
Vorbesc despre ceea ce e in heavy-rotation la posturile de radio gen Kiss FM, Radio 21 & all that shit si pe la Teve.
Iti devine foarte clar, daca deschizi teveul 5 minute si zapezi sau daca dai drumul radioului spre ce directie ne indreptam.
Sindromul grotei e usor transmisibil. Ne simtim ca si cum intreaga existenta ne este ingropata intr-un club in care animatoarele entertaineaza pe cuburi, in care toata suflarea se dezlantuie, zice ea, pe o muzica surda.
Cand vorbim despre muzica totul este foarte subiectiv. Ca nu gust eu muzica de club e partea intai, dar indraznesc sa emit o idee generala: muzica de club(denumire generica pentru house, trance, minimal si alte variatiuni) este lispita de orice inteligenta, de orice gram de creativitate, simtire, de orice fel de mesaj. In majoritatea cazurilor se repeta un beat obsedant, care nu de putine ori e tras la indigo, iar daca ai putin noroc ai sa auzi niste platitudini gen “i can feel you”, “let’s dance all night”, “save me” , “let’s get togheter”, “this is my night” samd, cantate de o voce insipida, fara inflexiuni, fara identitate.
E muzica de atmosfera, de dans, de “good time”, asa cica. Bine, e foarte relativa notiunea de distractie.
Mie nu imi transmite nimic, nu imi pot inchipui nicicum ca asemenea compozitii ar putea face obiectul vreunei pasiuni, nu concep ca poti spune ca esti fan DJ X.
Pot suporta asa ceva numai in cazul in care capodoperele de mai sus substituie manelele si muzica populara, genuri care realmente imi provoaca agitatie si nervozitate. Exact in ordinea aceea.
Mi se pare minunat atunci cand faci o fixatie pentru o melodie, cand inveti versurile pe de rost din cauza atator ascultari, cand de la primele acorduri tremuri, cand acea melodie trezeste niste chesti in tine si cand se leaga iremediabil de momente din viata ta.
E superb cand ajungi sa indragesti un artist, cand numele si prezenta lui pe un ecran, cand vocea lui te fac sa tresari, asta numai datorita muzicii sale.
Si mai frumos era, cand inca nu piratam in halul asta, sa te lauzi cu colectia ta de discuri sau cd-uri.
Ce se aude acum nu este o muzica cu suflet. Este zgomot de fond, este antidot pentru liniste, este o ciorna si cam atat. E combinatia pe care o uiti a doua zi sau pe care, in cel mai bun caz, ti-o amintesti vag cand o auzi din nou.
Trupele, numite pretentios asa, au prins mersul treburilor si au inteles ca asta e ultima sansa de scapare de la faliment sau, pentru cei noi, ca este sansa cea mai sigura de lansare, chiar daca doar pentru o vara.
O turma intreaga de reprofilati sau debutanti superficiali incanta generatia la fel de superficiala si isi croieste drum incet, dar sigur si in randul celor care imping acum trotineta in fata blocului. Viitorul e asigurat deci.
E clar ca muzica care e “pe val” acum in Romania e mai degraba dans. Si inca intr-unul slab cantitativ. E un cor ar dansatorilor surzi.

Si DA, raspunzand unei intrebari nerostite, putem sa “ne simtem bine” si sa dam din fizic si pe muzica buna.

Ca de exemplu:

Soricei de laborator

Sunt foarte nervoasa. Si da, stiu ca sunt ridicola in ambalarea mea. Motivul? Tomai am auzit la stiri o mizerie, nimic obisnuit pana aici, in spatiul in care traim.
Auzisem de vreun an ca inaltelor minti de la conducerea tarii le-ar surade un BAC de 3 probe, dar nu se stia nimic concret. Tot s-au amplificat zvonurile si ieri am auzit pentru prima oara inevitabilul : din 2010 se dac BAC-ul la 3 materii. Nu am fost foarte convinsa, asa ca providenta a avut grija sa ma faca sa comut pe Prima TV sa aud stirea care mi-a provocat spumele astea. Da, “este foarte posibil” ca de anul viitor sa se schimbe metodologia la BAC. Se vor da 3 probe, nu 7.
URAAAAA!!! Nu, bai boule, nu e niciun motiv de bucurie. E doar un prilej de dezgust profund pentru ceea ce se intampla. Suntem efectiv niste cobai, niste cretini pe care ei fac teste. Suntem dusumeaua pe care scuipa dupa ce se scobesc intre dinti. Suntm scrumiera in care isi stalcesc mucurile de tigara.
Totul ar fi foarte frumos, nu-i asa… 3 probe in loc de 7, vai invatam mai putin.
In invatamantul romanesc deja este totul putred, ei chiar spera ca mai pot salva ceva ASA?!
Ce s-au gandit: probele orale de limba romana si limba straina sa se dea in timpul anului scolar, sub forma unei evaluari a competentelor de comunicare. Magnific! La perioada nu s-au gandit, desigur. Probabil doamna ministru a luat decizia asta cand facea snitele intr-o frumoasa seara de mai.
Cand o fi, las-o ba, ca merge asa! Se va crea un haos, se va intari sistemul de pile, pupincuristii vor iesi iarasi la rampa cu bani, cadouri si vorbe-pansament. Nu se va sti ce sa se invete, pentru cand. Vom “repeta” tot pe baza biletelor din anii trecuti, ca poate se accepta. Solutii de avarie, experimente.
3 probe scrise: limba si literatura romana pentru toate filierele, matematica pentru filiera reala/tehnica si istorie pentru filiera umana, fizica/biologie/informatica/chimie (sper sa fi auzit bine) pentru real, geografie/psihologie/logica/filosofie pentru uman.
In primul rand, nu mi se pare ok ca eu sa fiu obligata sa dau istorie la BAC, in conditiile in care mereu a fost la alegere istorie/geografie.

Cautand pe Internet vreo stire in ziarele de azi (pentru ca azi nu a ajuns presa pe aici ~ revin asupra subiectului), nu am gasit mare lucru, ci mai degraba un articol din ianurie din Cotidianul in care am gasit cateva chestii geniale.

Încă de anul trecut ea propunea ca absolvenţii de liceu să fie testaţi la trei probe, nu la şapte, iar examenul să fie organizat în universităţi, pentru a nu se mai copia
- Zau?! Asta crede doamna ministru ca e solutia? Sa dam BAC-ul in universitati? Hai doamna, dar de cand aveti dumneavoastra simtul umorului?

Un bacalaureat pe examene mai puţine, dar exigente, cred că este exact ceea ce ne-ar trebui. – Exigente? Asta inseamna sa importam profesori. Putine si bune? Asta inseamna sa importam elevi.

Cred că exemplul Marii Britanii este foarte bun, pentru că la ei în ultimii ani de liceu sunt puţine discipline şi în felul acesta aprofundarea este alta“, susţine Ecaterina Andronescu – De forme fara fond ati auzit, doamna Andronescu? Cum puteti indrazni sa comparati vreo secunda Marea Britanie cu Romania? La noi se face mult si prost. Daca s-ar face mai putin, s-ar face putin si prost.

În Franţa, 60 de elevi sunt supravegheaţi de un profesor. La noi, 20 de elevi au în clasă doi supraveghetori“, spune Mihail Hărdău, preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat. – Cata seriozitate pe la noi, cu alte cuvinte. De aia se copie in draci.

Este o mare abrambureala. In mod normal, vestea reducerii probelor si restructurarea programei si a desfasurarii examenului ar trebui sa fie un motiv de bucurie. Dar nu e cazul. E un drum cu sens unic.
BAC-ul va continua sa fie o mizerie, o piesa de teatru in …cate acte va dori doamna Andronescu, in care ne pacalim unii pe altii. Eleviii ca invata, profesorii ca sunt obiectivi, nepartinitori si cinstiti si parintii ca au copiii frumosi, destepti, si devreme acasa.
De ce ma ambalez? Nu stiu. Stiu ca o fac degeaba si ca sunt o moara stricata in fata unui sistem defect. Nu mi-au stricat ploile, nu fac pregatire, nu aveam de gand sa fac, nu intentionez sa iau examenul cu 10, voi opta pentru o facultate cu examen si nu cu dosar, media celor 3 ani de liceu pe care i-am facut pana acum sare de 9,90… nu ma zbat pentru pielea mea. Ma intriga doar cum ne este insultata si bruma aia de inteligenta pe care am dobandit-o si noi cum am putut.

Cum iti dai seama ca imbatranesti?

Imbatranirea ma sperie si inca foarte tare. Sunt perfect constienta ca nu pot lupta contra vantului si ca nu sunt mai tare ca sabia lui Zorro, putand doar sa ii atenuez, eventual, efectele, cand va fi cazul.
Imi mai privesc uneori mainile si incerc sa imi imaginez cum vor arata cand se vor increti si se vor pata. Si cand imi amintesc cat de “mandra” eram eu cand am observat ca mi se observa venele pe mana, un pic umflate, feminine imi pareau mie. Stupid.
Si acum ar trebui sa intre partea cum tineretea spiritului care ramane copil si lalala. E foarte frumos. Pe hartie, pur declarativ. Desigur ca persoanele care pastreaza un tonus fizic bun si o stare psihica, morala execelenta sunt de admirat. “Au imbatranit frumos”. Si tare drag imi este sa vad un cuplu de “tinerei” pe la vreo 60-70 de ani, zambitori si luminosi, tinandu-se de mana, bucurandu-se de liniste si de ce au realizat.
Eh…
Eu nu pot accepta faptul ca am crescut. Asa cum demult imi doream sa “fiu mare”, ca orice copil, visand cai verzi pe pereti, o viata plina de bucurii si impliniri si succese fara cusur. Acum e destul de inspaimantator sa realizez ca huzurul e pe terminate si ca nu pot sa mai fug mult de realitate. Nu pot spune ca am fugit vreodata, dar… e ca la oglinzile retrovizoare : “obiectele din oglinda sunt mai aproape decat par”.

De ceva vreme imi rasuna in cap (nu am inceput sa aud voci) sintagma ” cand nu vei mai putea miza pe tinerete…”. Mizam pe ea fara sa ne dam seama. Nu in sensul ca as putea sa atrag niste foloase din faptul ca sunt tanara, ci doar prin faptul ca acest concept de tinerete iti pune multe chestii pe tava din care te poti servi, contra-cost.
Cred ca si dupa 20 de ani o sa ma trezesc citind sfaturi despre acnee, desi am scapat de ea de multicica vreme, doar cate un cos rebel- doua mai apar; o sa imi sara in ochi rubrica “Psihologia adolescentului” multa vreme inainte si desi nu mai am postere pe pereti si nu mai citesc Bravo, o sa ma simt vizata cand se vorbeste despre “Teenagers”.
Desi, desi, desi nu se poate spune ca m-am mulat foarte tare pe ceea ce inseamna, in acceptiunea generala, un adolescent; am avut propria varianta de adolescenta. Nu mai buna, nu mai rea. Propria. Asa cum multi altii o au sau au avut-o.

E greu sa iti privesti chipul in oglinda si sa te gandesti ca peste 15 ani vor fi niste riduri micute in jurul gurii si al ochilor, de la atata ras si peste vreo 25 vor fi destul de adanci. Cum va fi cand imi va aparea primul fir de par alb… nu intru in detalii gen menopauza . Si chiar nu sunt genu’ de papusica superficiala care traieste intr-o lume pefecta de plastic, sefa majoretelor din filmele americane, regina balului, frumoasa din padurea adormita, alba ca zapada, fata mosului samd. Aspir la titlul de Cenusareasa… . Glumesc.
Vorbesc de fizic pentru ca el influenteaza si psihicul automat. Toate schimbarile fizice se reflecta in starea psihica. Asta pe langa faptul ca experientele vietii te schimba.
Cred ca aici e si un pic de prea multa paranoia la mijloc. Si asta pentru ca stiu suficient de multi oameni ce nu mai au 18 ani si nu se plang prea tare de trecerea timpului si bonus!, mai sunt si intregi la minte.
Sunt cumva, un om dificil. As vrea sa raman pe la vreo 18 ani, ba chiar as accepta un schimb avantajos cu statutul de copil la 10 ani, dar cu toate astea, nu pot spune ca simpatizez prea tare copiii. Ba dimpotriva, tot mai bine ma inteleg cu cei de 19, 20, 20+, 30…
Si ca sa inchei intr-o nota mai putin patetica… ajung de unde plecasem.
Intrebare: Cum iti dai seama ca imbatranesti?
Raspuns: Cand cumperi Finalgon pentru tine.

Da, ma chinuie niste dureri lombare de zici ca am 70 de ani.
Maestro: “Bunicule, Finalgonul!”
Later edit : Nu va dati cu Finalgon!!!
E uber-naspa. M-am dat asearanoaptea trecuta si n-am simtit nimic( atac prin invaluire), iar azi, la tura a doua, m-a ars de m-a nenorocit, desi am respectat intocmai indicatiile de pe prospect. Am crezut ca mananc pamantul.
Noroc de mierea de albine care a mai stins arsura de pe spate.

Strasnic cnocout la Miami Ink

Sunt o spactatoare fidela( din ciclul “daca doriti sa revedeti”) a seriilor Miami Ink si LA Ink, difuzate pe Discovery Travel&Living. Emisiunea asta, si aici ma refer la Miami Ink, pentru ca ea e za mother, mi-a deschis viziunea asupra tatuajelor. Tatuajele imi placeau de cand eram mai mica, niciodata nu am considerat, conform opiniei (aproape) generale ca ele sunt apanajul puscariasilor si marinarilor. E drept, mi s-au parut mereu ridicole si inca imi displac foarte tare chestiile gen “MIMI+CICI=LOVE”, dragonii de pe umar, tribalele deasupra coccisulului si alte hituri in lumea tatuajelor de duzina.
Ma gandeam, demult, cat de priceput trebuie sa fii sa nu iti tremure mana, sa iti iasa bine, sa combini culorile… ma gandeam si la durerea celui care se tatueaza, altfel ca eram absolut sigura ca nu voi fi vreodata in stare sa suport a-mi face un tatuaj, avand in vedere fobia mea de ace si de durere in general, dar si varsta improprie(pe atunci).
Descoperind emisiunea cu pricina, viziunea mea a suferit mari modificari. Am inteles ca realmente, este o arta. Iar ca cei ce fac tatuajele nu sunt niste simpli tatuatori, ci sunt artisti. Cel putin Ami James, Chris Garver, Daren Brass, Chris Nunez, Kat von D, Tim Hendricks, Hannah, Corey si Pixie, cei pe care am avut ‘ocazia’ sa ii ‘vad’ in actiune, sunt.
Ca pe la noi, dar si pe la altii, activeaza pseudo-artisti care ajung sa profite de prostia unora si sa ii sluteasca pe viata, e altceva.
Am vazut la acele emisiuni oameni de toate varstele, de toate categoriile sociale si de toate ocupatiile care se tatuau. Asta e un motiv pentru care spun ca as vrea sa traiesc in S.U.A. : in ciuda multor alte probleme si cutume ale americanilor, acolo iti poti exprima egoul asa cum vrei, fara a fi catalogat si fara ca asta sa stirbeasca vreun pic ceea ce esti. Daca la noi ar aparea un membru al Academiei Romane tatuat, probabil a doua zi ar fi pus la zid, toate meritele sale fiind blurate, toata capacitatea intelectuala fiind nesemnificativa in fata unei asemenea “depravari”.
Un alt lucru fascinant pe care l-am vazut la Miami Ink este creativitatea : atat clientii, cat si artistii tautatori vin cu niste idei geniale, deosebite in realizarea tatuajelor. Foarte putine tatuaje facute de ei seamana unele cu altele! Chiar si modelele traditionale pot fi transformate, adaptate, pentru a se plia pe fiecare persoana in parte.
Daca e sa ne gandim numai la portrete… mintea mi se opreste in loc, nereusind sa pricep acuratetea cu careeste transpusa fotografia pe piele.
Dar subiectul tatuajelor este discutabil; fireste ca nu pot fi de acord cu fanaticii care isi tatueaza intregul corp(asta se aplica si in cazul celor care isi ciuruiesc corpul si fata cu zeci si sute de piercinguri), fata, ori cu cei care aleg modele aberante, desi…pana la urma, este alegerea fiecaruia ce face cu propriul corp, atata vreme cat nu ne lezeaza noua integritatea persoanei(in cazul in care sanatatea mintala,sau mai bine zis, lipsa ei, se reflecta in tatuarea excesiva ).
Eu m-am (re)decis sa imi fac un tatuaj. Initial voiam pe linia umarului, dar apoi m-am decis pentru omoplat(daca nu ma razgandesc). E vorba aici si de zone dureroase. Ramane de vazut daca imi voi duce la capat piticul asta de pe creier si voi suporta acele.
Nu o sa imi aleg nimic vulgar, nimic mare, nimic strident.
As opta pentru cateva cuvinte, ma tenteaza mult un citat de Oscar Wilde, dar inca nu am stabilit nimic.

Acum, gasesc necesar sa justific titlul. Miami Ink este o emisiune faina, cu un traducator prost. Nu e prima oara cand observ chestii aberant de amuzante (nu ca as fi eu Dumnezeu, sunt doar chestii evidente).
In episodul de aseara, don’soara al carei nume imi scapa, a gasit de cuviinta sa traduca “Awesome”, “Great” , “I love it!” “it kick ass”, “Stunning” cu “STRASNIC”. Nu o data, nu de doua ori, ci de cel putin 7-8 ori!
Tot aseara, am vazut si cireasa de pe tort : CNOCOUT. Adica, knockout, pentru oamenii decenti.
[sursa foto:Photobucket]

Bamboo ecumenic si cai putere

Mare eveniment, mare in urbea H. Astazi, mai toti purtatorii de sutana din tara s-au adunat sa caste gura si rosteasca cuvinte imbibate de ievlavie concentrata cu ocazia învestirii noului Episcop al Husilor. Daca institutul Ana Aslan ar fi in Husi, ar fi fost cu siguranta gol astazi. Foarte multa lume a fost astazi insufletita de aceast eveniment, cu atat mai mult cu cat e si hramul Episcopiei Husilor, marcat de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
Citind ultima fraza, ma sperii. Cat de oficiala am putut sa fiu!
Auzisem vag zilele trecute de ce va fi azi, dar marturisesc ca nu m-a interesat. Cred intr-o forta divina, in notiunea de ‘Dumnezeu’ a carei forma nu sunt sigura ca este cea pe care o veneram in masa, dar ma pastrez oarecum agnostica. Nu cred in ceea ce inseamna acum Biserica. Mi se pare o masca, o poleiala, o industrie. Da, ultimul termen este cel mai potrivit.
Mama a fost prin oras dimineata, cu niste treburi si mi-a spus cate autocare si cate alte masini erau adunate in zona centrala(pentru ca nu-i asa, tot orasul meu e un centru?!). Peste alte cateva minute, a zburat elicopterul cu Base pe deasupra cartierului meu, urmand sa aterizeze(cica) pe stadionul de fotbal. Deh, campania electorala! Ieri la Slobozia, azi la Husi, maine-n toata tara – nu a iesit rima, mi-am pierdut lirismul pe drum.
Noroc ca au mai murit cativa episcopi, altfel pierdea doua ocazii grase de afisare.
Uite o chestie care ma scarbeste: prezenta oamenilor politici la evenimente religioase. Daca tu, Biserica, te erijezi ca propovaduitoare a credintei, a bunatatii; daca tu iti propui sa semeni in oameni iertare, intelepciune, dragoste pentru inalt; daca tu iti propui sa intorci fata omului de la cele materiale si sa o aduci catre Dumnezeu si spre adevaratele norme morale – asa cum sustii, bine, rau, idealist sau cum o mai fi… de ce ai nevoie de prezenta “sefului de stat”, a primarului, a consilierilor locali, a ministrului x? Acesti ultimi enumerati sunt si ei oameni; si nimeni nu le poate interzice sa asiste “pe persoana fizica”(® Vanghelie),dar sa isi lase functiile acasa.
Am privit vreo 10 minute pe TVR, unde se transmitea in direct ceremonia. Foarte multa lume adunata in curtea bisericii. Batrani, copii… in principal categoriile care lesina pe la cozile de medicamente si la plata impozitelor. Nimeni nu mai zicea nici pâs! Erau atenti nevoie-mare la oficialitatea oaspetilor si la fetele bisericii care, ma scuzati, sa serveau dintr-un vas exact cum mananca pisica chisleag in tinda[ CHIŞLEÁG s.n. (Reg.) Lapte de vacă smântânit pus la prins (până se acreşte); lapte prins, lapte acru. – Din ucr. kysljak. ]. Am renuntat curand sa mai privesc, asa ca nu pot spune mai multe despre ce s-a vorbit. Am auzit asa, ca prin vis, in timp ce imi beam cafeaua, discursul norocosului posesor de functie noua.
Nu am retinut nimic, doare ceva despre slujire, fericire, chestii obisnuite.
Acum vreo ora m-am dus pana la posta, prilej cu care am constatat forfota creata de oamenii care se intorceau de la ceremonie, multimea autocarelor sosite din toate colturile Moldovei si, perla de pe coroana, parcul auto din fata hotelului. Adica expozitia de limuzine ale modestilor preoti, cumparate cu bani gheata, din Cutia Milei( nu cunosc gradele bisericesti in ierarhia lor exacta, asa ca ii numesc generic ‘preoti’ pe toti). Cine zicea ca ortodoxia inseamna cenusa in cap, umilitate, modestie, saracie materiala? Nu, le merge foarte bine, semn ca ciolanul divin e foarte disputat si odata posedat, este excelent exploatat.
Si nu e o atitudine tipic romaneasca de ’sa moara capra vecinului’. Sa vina si cu Yachtul pe Prut, din partea mea. Fascinant este cum subjuga lumea si de cata ipocrizie sunt in stare. Prost nu e cel ce cere, ci cel ce da. Asa e. Oamenii sunt incredibil de usor de manipulat prin Biserica. Biserica e ca o banderola neagra pusa pe ochi. Cel mai bine au priceput mersul lucrurilor si trasul sforilor tot cei bogati, care isi permit banderola semi-transparenta, intelegand ca o donatie bine plasata iti poate desţeleni un lot la loc cu verdeaţa, iar cateva matanii iti asigura statutul de vecin al Sfantului Petru.
E misto. Pe bune.

Al cui e meritul?

Marturiseam, unora sau altora, sau mai mult mie insami ca ma dau in vant dupa coveruri. Cand ma plictisesc sau nu, caut pe Youtube versiuni ale artistilor necunoscuti pentru cantece celebre. Cantece care imi plac si nu imi plac. Mereu sa intampla sa gasesc ceva foarte fain. Desigur, exista mai multe situatii:
a) Versiuni jalnica, copii palide;
b) Versiuni corecte, dar banala, care nu imi spun nimic;
c) Versiuni care ajung originalul din urma, care pot fi asezate pe aceeasi treapta cu el;
d) Versiuni care depasesc cu mult originalul, eventual lasandu-te cu gura cascata.
Apoi, daca e sa ne gandim la melodia dupa care se face coverul, se desprind urmatoarele cazuri:
a) Melodii geniale, foarte cunoscute de o anumita categorie de public;
b) Melodii ultracunoscute, rulate pana la banalizare, desi bunicele in prima faza;
c)Melodii mediocre spre proaste, dar cunoscute si banalizate;
d)Melodii foarte faine, dar destul de obscure publicului larg.

Se incruciseaza primele a,b,c,d-uri cu urmatoarele a,b,c,d-uri si rezulta un produs care iti satisface sau nu urechea.
Mi s-a intamplat nu o data sa descopar mai intai un coverul si abia apoi originalul, mi s-a intamplat sa imi placa foarte mult coverul unei melodii ce nu imi placea. Pentru ca aici intervine amprenta celui ce prelucreaza o melodie. Daca te straduiesti sa copii stilul owner-ului, degeaba, vei fi mai insipid decat apa de ploaie. Oricum, Youtube-ul e minunat pentru cei care vor sa se faca auziti.

Imi vin acum in minte mai multe cazuri de coveruri celebre, dar cel mai clar imi e exemplul Milow – Ayo Technology. Piesa e “pe val” acum, din cate vad. Bine, pe val, pe val, dar din fericire nu o aud amestecata cu mocirla asta dansanta numita pretentios “muzica de club”. Suna chiar fain, imi place. Am aflat destul de repede ca este un cover de fapt, dupa o piesa de-ale lui 50 Cent. Bineinteles ca reactia initiala a fost WTF?!? (transcriu). Nu auzisem de marele original, nu nimic. Poate ca era cunoscuta si inainte, habar n-am, nu ascult 50 de bani, insa mi se pare fantastic ce a reusit sa faca din ea. Cu atat mai mult cu cat versurile sunt mizerabilo-libidinoase. Chitara lui Milow(btw, nu erau si niste desene animate odata cu numele asta?) face toata treaba. Pacat de videoclip, ieftior, banal si naspa per total, pe baza de dudui carbonizate date cu bronz + niste miere ce ii curge din gura lu’ nenea asta. Bleah.
Totusi, congrats x 3 ca a fost baiat descurcaret si se aude acum prin multe difuzoare cu o melodie la baza coca-pimpin’-trashy-50~de~bani-ca..
Voila: 50 CENT, Versuri, MILOW.

Asadar, pana la urma, care e mai tare? Cel care a compus piesa sau cel care a facut din rahat bici?

Apa, tantari si alte ‘minuni’

S-a indurat un pic cerul si a plouat si pe aici in cateva reprize. E a doua zi in saptamana asta in care oraselul si in general zona asta primesc putina apa. Putina. In comparatie cu celelelalte zone ale tarii in care nu se mai opresc amenintarile de vijelii ingrozitoare care vin, vin, vin si calca totul in picioare si cu coduri in toate culorile curcubeului.

Biata noastra tara (o compatimesc pentru frumusetea si bogatia naturalului pe care nu stim sa il apreciem) penduleaza mereu intre cele doua extreme: canicula si inundatiile.

Pozitia depresionara a orasului in care locuiesc a tinut mereu la distanta pericolele, insa cerul de deasupra e la fel de larg ca peste tot.

E foarte cald, iar a sta la bloc in aceste zile este criminal. E inabusitor. Se poate si mai rau, desigur, si aici imi aduc aminte de 2004, 2005, 2007 cand a fost ceva de groaza din punctul de vedere al temperaturilor. Ploaia aduce racorire pe moment, deschizi geamul cu speranta sa aerisesti, dar ramane acelasi aer uscat dupa o jumatate de ora de la incetarea ploii.

Ar trebui sa adaug aici si problema tantarilor, pe care ii doare la basca si de aparatul impotriva lor, ce nu reuseste decat sa ii ameteasca. Sunt agresivi si, cel mai rau, multi. Se “lipesc” de monitor, mouse, microfon, toate alea. Sunt tehnologizati, deh! Pana dimineata reusesc sa moara, si ii gasesti pe podea, fiind obligat sa dai cu aspiratorul, in mama ei de treaba.

Ma gandeam la un exil fortat la tara, dar nu cred ca voi rezista mai mult de 2-3 zile. Ar fi o treaba, m-ar tine departe de calculator, s-ar mari de vreo doua ori viteza de citire a cartilor si as reusi sa imi pun in practica ultimele idei mirobolante in materie de croitorie, abuzand de Singer-ul obosit al bunicii.

Cert e ca plec maine, insa marti ma va prinde tot in oras. Trebuie sa imi iau bilete de tren pentru mare si incep cel mai probabil tot saptamana urmatoare scoala de soferi.

E bine ca se mai intrezaresc si niste activitati pre-stabilite, pentru ca lenevesc ingrozitor altfel. Am desigur, foarte multe planuri de petrecere utila a timpului, insa nu prea le-am pus in practica. Vreau musai sa incep sa imi adun materialele pentru BAC, timpul trece ingrozitor, iar eu urasc crizele de timp, lucrurile facute la repezeala si nesiguranta. Cand ma gandesc ca la anul pe vremea asta voi fi in plin examen, cu liceul terminat si in pregatiri pentru examenul de admitere la facultate, ma apuca jalea dupa vremurile bune, cand desprinderea de cordonul ombilical al casei unde am crescut era foooarte departe. Dar alte tanguieli din aceeasi gama in alte postari viitoare – in mod cert vor fi multe; iar la blog nu ma gandesc sa renunt.

Revenind la apa, e uimitoare puterea ei. De la agonie la extaz, doua molecule de hidrogen si una de oxigen ( nu ma laud cu chimia mea de balta) rup secundele. Chiar acum e atat de placut sa stau in semi-intunericul camerei, auzind tastele sub degetele care fug, mirosind praful inmuiat de afara si ascultand melodii calmante. 3 din 4 melodii ascultate in ultimul sfert de ora contin cuvantul “lullaby”. E un vis prea frumos care se tese acum… il pastrez pentru mine.

Si nu doar vremea penduleaza intre placere si enervare. Ci si eu, manata tot de … apa. De data asta manata de apa care “curge din perete”.

Sunt in stare sa inteleg ca bazinului Prutului sta cam prost, insa nu pot pricepe si joaca la robinete. De vreo luna joaca ping-pong cu nervii nostri. Deschizi robinetul, e ok, te hotarasti sa te speli sau sa speli rufe/vase. In momentul in care te afli in plin proces, scade presiunea, urmand ca in momentul culminant ( ai pus sampon in par, a trecut masina de spalat la clatire, ai buretele imbibat de spuma in fata mormanului de vase, vrei sa faci mancare) sa se opreasca. Injuri 30 de secunde, te pregatesti sa renunti, si atunci vine apa: in forta, bubuind. Semi-bucuros, continui ce incepusei. Si se ia iar, si vine, si se iar, la fiecare minut. Ca sa nu mai zic de momentele in care o ia cate o ora-doua, fara anunt prealabil, desigur, asta e deja SF.

E de rahat, ca sa nu zic “astia isi bat joc de noi”, “trebuie sa se faca ceva” sau ” nu se poate asa ceva… (Domnu’ Dan)”.

Si cu ocazia asta am recitit acest post, din tineretile mele ( ei nu chiar, doar septembrie 2008) in care vorbeam tot despre apa de la robinet. Nu s-au schimbat prea multe, asa-i? Acelasi spirit ludic de la capatul robinetului.

Cum, ultimele doua postari nu au avut melodie? Nu-i nimic? Are cel de fata.

c

Cogito ergo sum[Sarciul de aur 8]

“Cititorii mei” se afla in chinuitoare chinuri intelectuale. Intrebari existentiale ingramadesc broboane de sudoare pe fruntile lor late, mancarimi pe fond nervos cauzate dintr-o mistuitoare dorinta de a sti le chinuie prea-inteleapta epiderma.
Le multumesc pe aceasta cale tuturor celor care cauta cu inocenta(sau nu) intrebari deosebite. Tin sa le marturisesc ca nu sunt singuri: mai practic si eu acest sport, in ideea ca voi gasi ceva pe vreun forum. Totusi, ei ma depasesc: si in creativitate si in perseverenta.
Invata sa faci spagat- in mod traditional, te-as trimite la Mircea Badea, ca tot nu a mai scapat de stigmatul asta de ani de zile;
Arata chilotii cand se apleaca- Bunicule, Finalgonul!
Cineva cauta insistent cum sa fi ipocrit. Da, cu un singur i. Dupa metoda cercetatorilor britanici in orice, am putea scoate o stire de Libertatea : Cei care nu stiu morfologia, mai cinstiti. Nu as fi crezut ca a fi ipocrit prezinta dificultati, ci dimpotriva, sta in natura umana. Ori poate cautai o versiune pro.
Care e nr sa vb cu aia la cosmote. Voiai sa spui care e numarul de la Servicii Clienti? 1234, puisor. In caz de o cautai pe Esmeralda ta posesoare de Cosmote full option, partidul te anunta cu regret in suflet ca nu te poate ajuta.
fac puscarie daca sunt claustrofob- Asta mi se pare de departe cea mai tare. Din categoria dileme filosofice+frica de mana lunga a legii+boli inventate. Din nefericire pentru tine, viitor parnaias utilizator de Goagal, claustrofobia nu prea poate fi dovedita medical. Asadar? Jilava, Rahova…? Ce doreste baiatu’ ?
Mircea Badea e virgin?- Asta m-a ucis. Pentru Carmen Bruma, apasati tasta 1. Pentru Mihai Gadea, apasati tasta 2.
Dex intre un barbat si o femeie- Academia Romana ar fi mandra de tine. Pacat ca S si D sunt vecine pe tastatura
Cum se scrie un imeil- Cu degetele.
Filme porno gratis cu penisuri atasate unde gasesc- Romanul e omul promotiilor pana la capat. Nici filme porno nu mai sunt ce au fost… acum se cauta full pack!
Glume cand esti enervat – Vai de spontaneitatea ta! Apreciem optimismul totusi.

Acest post NU este in cinstea omului, barbatului, sotului, tatalui, artistului, afaceristului, politicianului si filosofului Gigi Becali, care implineste astazi o frumoasa varsta de…. o frumoasa varsta(Vorba Ebei.), in ciuda implicatiilor filosofice deosebite, care nu s-ar putea mula decat pe un spirit inalt, cum este cel al distinsului domn.

Frectie la picior de lemn

Sau hai sa facem putin exces de zel poate saltam niste praf care sa aminteasca ca am trecut pe aici. “Intentia, conteaza” – acea replica nesuferita, preferata de multi dintre noi pentru a fixa un zambet de recunostinta fata de un cadou mai putin inspirat. E adevarat, intentia e laudabila in multe situatii din viata, dar in acele ‘unele’, care au ramas in spatele ‘multor’, valoarea intentiei este nula, ba chiar reuseste sa atraga si zambete, deloc amabile.
Vedeam zilele trecute intr-o emisiune ( nu ca ar fi pentru prima oara) cum era blurata tigara unui individ. Foarte practic, pot sa jur ca nu mi-ar fi trecut prin minte ce face! Erau cateva variante, ce-i drept: se scobea intre dinti cu o scobitoare care a luat Viagra, sufla intr-un tub subtire, facea un studiu de caz asupra chestiilor mici si albe care se aprind la un capat… Era mai mult decat evident ca personajul respectiv fuma. Stiu ca e o urmare a reglementarilor CNA, dar nu inseamna ca si inteleg. E un soi de grija scarboasa, perversa. Niste conventii care nu servesc nimic nimanui.
Si in general chestiile care se pretind a se face impotriva fumatului sunt ridicole sau in cel mai bun caz, ineficiente si atat.
Daca e sa ne uitam numai la ambalajul tigarilor. De foarte multa vreme, probabil dintotdeauna(nu stiu, am doar 18 ani) scrie pe pachetele de tigari “Tutunul dauneaza grav sanatatii”. E ok, l-ai informat pe iresponsabil, ticalos, vicios, cum vrei sa ii spui si cam atat. Ti-ai facut datoria morala sa ii arati ca alegerea lui poate avea urmari nefaste. Cel mai probabil stia ca nu fumeaza panselute si isi asuma actul, insa tu, ca un mare responsabil, i-ai sters aburul de pe parbriz. Numai ca avertizarea s-a ingrasat de-a lungul anilor si s-a diltat si s-a largit pe jumatate din suprafata pachetului de tigari. Atat de mare scris, incat ai putea crede ca tigarile se numesc mai degraba “Smoking kills”, decat “Kent”. Si ca sa respectam simetria, nu se putea pastra o parte virgina si neatinsa de avertizarile sumbre. Au aparut chestii de genul “Fumatorii mor mai tineri”, ” Fumatul poate provoca o moarte lenta si dureroasa”, ” Fumatul incetineste circulatia sangelui si provoaca impotenta”, “Fumatul poate dauna calitatii spermei si scade fertilitatea” , “Fumatul provoaca cancer pulmonar, care este letal” samd. Nu voi incerca eu sa caut pete in soare, cercetand asupra veridicitatii stiintifice a mesajelor. Stim ca fumatul nu aduce sanatate.
Mie mi se pare ca suna cinic. Da, dom’le, am cumparat acest pachet de tigari, stiu ce ma paste, dar lasa-ma in pana mea cu avertizarile astea post-festum.
Si pentru ca nu era de ajuns, au aparut si deja-celebrele poze scarboase, preluate dupa modelul occidental. Cand vezi dintii aia stricati, poti sa regurgitezi, dar sigur nu iti stingi tigara, spasit, facand trei matanii.
Cu cele doua mesaje si cu poza aferenta, marca tigarilor, designul, trec pe planul doi. Mie mi se pare o sfidare la adresa producatorului. Pentru ca la urma urmei sunt niste produse in care se investeste, asteptandu-se profit.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu sustin fumatul, ci blamez masurile idioate care se cred a fi inteligente si profunde.
La fel si cu campaniile anti-fumat. De la pancarta de carton a elevului plictisit, cu “spune NU tutunului!”, pana la chilotii rosii ai divei Raduleasca, toate sunt niste demonstratii palide. Stiu cum nu trebuie sa se faca, din pacate nu stiu care ar fi solutia ideala pentru a determina un om sa se lase.
Cunosc foaaarte multi fumatori; incepand de la 15 ani pana la 60+. Unii nu au nici cea mai mica intentie sa se lase, altii se simt perfect, unii resimt dezavantajele fumatului, altii vor sa se lase dar nu fac nimic, multi sunt descurajati de pret si isi promit ca sa vor lasa, iar pentru cei mai multi fumatul a devenit ritual, reflex, instinct. Fie ca fumeaza pentru tutun sau pentru gestul in sine. Se trezesc, se spala, se imbraca si fumeaza. Trecand pe langa ei cancerosi, dinti stricati, mesaje prapastioase si alte cele.
Asadar, exemplul negativ nu functioneaza.
Noi consumam oricum. Daca ar scrie pe pachete “Fumeaza, vei simti ceva nemaipomenit!”, am fi rosi de curiozitate si am sfarsi fumand; daca ar scrie : “Sa nu cumva sa fumezi!”, am fi atrasi irezistibil de risc si de prohibitie, prilej cu care ne-am lauda fata de propriul ego ca ne-a “tinut” sa facem ceva interzis.